Flămând de iubire
Autor: Avasilcai david
Album: fara album
Categorie: Diverse


Flămând de iubirea-Ți Părinte Ceresc
Iubirea ce-n suflet o cu drag simțesc
Îți cer printre lacrimi cu sufletul spart
Iubirea-Ți Părinte, nu vreau s-o despart...

Tăcut și cărunt, cu trupu-mi vremelnic
Și duhul înfrânt, iar gându-ndoielnic
Te rog Adonai mai spune-mi odată
Șoptind ,Te iubesc, mai spune-mi o, Tată!

Mărește-mi credința să nu mai cerșesc
Iubirea de oameni ce nu o găsesc...
Te caut pe Tine de doruri răpus,
Mai spune-mi Părinte, dă-mi astăzi răspuns.

Iubirea de oameni nu-mi este deajuns
Iubirea-Ți Părinte-i ca focul nestins
Mă ține în viața și-mi dă să respir
Aromă divină ca de trandafir...

Să lupt nu mai pot și vreau biruință
Mă ceartă Stăpâne că nu am credință
Nuiaua, Toiagul le pune pe mine
Să-nvăț iar Părinte-a mă-ncrede în Tine.

Și pune în mine un cântec sublim
Să-nalţ al Tău nume Măreț și Divin
Mă strânge Te rog mereu cu fiorul
Să fiu mai atent unde calc cu piciorul..

Amin!
11/06/2016
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/150751/flamand-de-iubire