La orizontul clipei
Autor: Ana Haz
Album: Clip-uri de Iubire
Categorie: Evanghelizare
La orizontul clipei mă sfârșeam agale,
Un cumul mă clasa, de Cer, departe,
Cârmâzul mă înfășura-n petale,
Își alungiră umbrele, păcate.

Se scufunda luminătoru-n ape
Și mă păștea o noapte fără stele
Când dintr-un Munte răsări, aproape,
Un Soare blând, minunea vieții mele.

Ma-nfășurat cu Raze cristaline,
Să mă lipesc de pieptul Lui fierbinte,
Iar când L-am întrebat de unde vine,
Mi-a spus că din Iubirea de Părinte.

El m-a spălat cu lacrima-I de Sânge,
M-a șters cu pletele-I de Aur pur
Și am știut că numai El învinge,
Prin El putea-voi tot greul să îndur.

Isus, Cristosul, Fiul Lui Dumnezeu,
El este Calea spre desăvârșire,
Este speranța când drumul e prea greu,
El este Ușa, veșnica Iubire.

Azi, pentru Harul Lui atât de mare,
Laud Împăratul, cu foc, necurmat,
Mi-e inima deschisă ca o floare,
Să-I fiu mireasmă, pentru că m-a salvat.

La orizontul clipei, pe-o colină,
Acolo unde mi-a plătit păcate,
Mă va sorbi în Raza Lui divină,
În desfătarea Vieții fără moarte.

Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/150942/la-orizontul-clipei