de Bob Van Domelen

„Dimpotrivă, când zic celui rău: Vei muri! – dacă se întoarce de la păcatul lui şi face ce este bine şi plăcut, dacă dă înapoi zălogul, întoarce ce a răpit, urmează învăţăturile care dau viaţa şi nu săvârşeşte nicio nelegiuire, va trăi negreşit şi nu va muri. Toate păcatele pe care le-a săvârşit se vor uita; a făcut ce este bine şi plăcut şi va trăi negreşit! ” (Ezechiel 33: 14-16)

Crescentville este un oraș destul de mic pentru ca oamenii să se cunoască unul pe celălalt, dar destul de mare ca să susțină câteva afaceri de succes. Există o străduță principală cu o varietate de magazine, un parc plăcut lângă centrul orașului și o biserică vizavi de parc, în piața orașului.

Pe pajiștea din fața bisericii este un panou mare de informații. Panoul nu pare a fi de origine omenească și, în mare parte spre disperarea celor care frecventează biserica, informațiile afișate se reînnoiesc în dimineața fiecărei zile de luni. Nu este un panou obișnuit, cu simple anunțuri despre activitățile bisericii. Este un panou care enumeră diferitele păcate, pe categorii. Anxietatea membrilor izvorăște din faptul că aproape toată lumea, la un moment sau altul, și-a văzut numele pe panou, la o categorie specifică de păcat.

Există o singură modalitate prin care oamenilor li se poate lua numele de pe panou. Ei trebuie să găsească pe cineva din biserică, dornic să îi susțină și să se roage pentru ei. Evident, aceasta înseamnă că cineva anume mărturisește altcuiva că panoul spune adevărul și că are nevoie de ajutor pentru a rupe legăturile unui păcat specific.

De rușine, unii încearcă să ignore panoul, dar numai câțiva au rezistat mai mult de câteva săptămâni în acest gen de negare. Mai devreme sau mai târziu, prietenii din biserică îi abordează și îi întreabă de ce nu sunt dornici să primească ajutor. Puținii care sunt prea încăpățânați și se împotrivesc confruntării finale, părăsesc în liniște biserica.

Aceasta este o poveste. Dacă Crescentville există, mă îndoiesc că are un panou de informații al bisericii de genul celui descris mai sus, dar aș prefera ca un asemenea panou chiar să existe. Într-un asemenea loc ideal, oamenii din biserică au învățat cum să recunoască faptul că ei păcătuiesc, prietenii lor păcătuiesc, iar dacă vor ajutor pentru a părăsi un anumit păcat, există întotdeauna cineva dornic să îi ajute.

Totuși, vreau să mă întorc puțin la această poveste și vă cer puțină îngăduință pentru a continua. Vreau să plasez un delincvent sexual (Mike) în acest orășel – un bărbat care a petrecut timp în închisoare pentru delictele sale, iar acum încearcă să o ia de la început. Mike a folosit timpul din închisoare încercând să înțeleagă de ce a făcut lucrurile pe care le-a făcut. Un program de tratament acreditat pentru delincvenții sexuali l-a ajutat să înțeleagă anumite aspecte; numeroasele activități de la capelă pe care le-a frecventat au avut grijă de restul. Soția lui Mike a divorțat de el și a dus copiii în cealaltă parte a țării. Camera lui de deasupra garajului unei case vechi de la marginea orașului a fost tot ce a putut găsi, dar a corespuns scopurilor sale. Cel mai important pentru Mike a fost să găsească o familie a bisericii, deci atunci când un prieten i-a spus despre mica și neobișnuita biserică din Crescentville, s-a dus acolo.

A fost oarecum o surpriză pentru Mike să vadă panoul cu informații pe pajiștea din față. A fost o surpriză și mai mare pentru el să își vadă numele trecut, singurul nume din coloana cu denumirea „Molestarea copilului”.

Intrând în biserică, a văzut capete întorcându-se spre el, iar apoi întorcându-se repede înapoi, discuții secrete având loc de fiecare parte a naosului. Simțind că i se aprind obrajii, s-a lăsat să alunece în singurul loc disponibil de la sfârșitul rândului de bănci.

Chiar înainte de sfârșitul slujbei, un mic grup de oameni ale căror nume erau pe panou s-au ridicat și au cerut parteneri de rugăciune. Mike s-a ridicat printre ei, cu capul plecat, mutându-și greutatea de pe un picior pe altul. Unul câte unul, alții și-au părăsit locurile, s-au apropiat de câte un om și au început să se roage cu el. Nu a trecut mult până ce Mike a rămas singur, întrebându-se de ce a crezut vreodată că acea biserică va fi în stare să-l ajute. S-a gândit să se așeze. S-a gândit să plece. Înainte de a putea face vreuna din ele, a devenit conștient că cineva stătea în picioare lângă el.

Ea avea cel puțin optzeci de ani și o față plină de riduri, formate atât în vremuri bune, cât și în vremuri rele. S-a uitat la el și a spus: „Numele meu este Alice. Când eram fetiță, un vecin m-a molestat. Am vrut să putrezească în iad. Am vrut să-l ucid. Mi-a luat fericirea și am vrut să-l urăsc cât aveam să trăiesc. Când a fost arestat, am aflat că nu eram singura lui victimă. În investigația care a urmat am aflat, de asemenea, că în alt stat omorâse o fetiță care amenințase că va spune despre el. Judecătorul l-a condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitate de eliberare condiționată. Părinții ei au vrut să fie executat. ”

A făcut o pauză de un moment, înainte de a adăuga încet: „Și așa am vrut și eu. Acum sunt o femeie bătrână și am decis că tristețea mea nu se poate sfârși dacă nu vreau eu să ia sfârșit. Astăzi, când ți-am văzut numele și păcatul pe panoul de informații, am știut că Dumnezeu îmi spunea să încetez să urăsc. Și iată-te aici. Și iată-mă stând lângă tine. Cine are fi crezut că un asemenea lucru va fi vreodată posibil? ”

În acel moment, Mike a simțit că i se înmoaie genunchii, un val de emoție profundă străbătându-l când ea l-a invitat să se așeze lângă ea. „De ce să nu începem cu o rugăciune? ”

[Bob Van Domelen, The Bulletin Board. Copyright © 2004 Robert J. Van Domelen. Tradus şi publicat cu permisiune. Articolul în limba engleză a fost publicat inițial pe site-ul www. brokenyoke. org. ]