Pedepsele lui Iona
Autor: Teodor Codreanu
Album: Alfabetul limbii sfinte
Categorie: Trezire si veghere


Îţi stă în faţă experienţa
Şi s-o ai întodeauna
Pe drumul de credinţă,
”Pedepsele lui Iona”.

Era prooroc, se ştie,
Dar darul neascultării,
Oricine-a fost să fie,
L-a dus în valul mării.

Cu firea lui cea iute,
Cu focul de mânie,
Îşi scoate el dreptate
Că tot mai bine ştie.

O,spune tu, creştine,
De câte ori mânia,
Încearcă şi la tine
Să nu-ţi faci datoria?

Dar, dacă tu faci hazuri
Şi iei credinţa-glume,
Te miri că ai necazuri
Şi valuri multe-n lume,

De unde vine oare,
Că nu-ţi mai merge bine?
Şi chiar unde te doare,
Te şi loveşti creştine?

La mulţi le place astăzi
S-adune şi să strângă.
Şi chiar lor nu le merge
Şi lor n-o să le-ajungă

Sunt alţii, au de toate,
Au adunat averi,
Dar vai, n-au sănătate;
Şi ce folos de ei?

E altul ca bujorul,
Ţi-e drag să-ţi iese-n cale,
Dar vai, tot viitorul
Şi-l pierde în scandale!

Sunt mulţi, chiar cu renume,
Şi mulţi sunt oameni culţi,
Dar patimile lumii
Îi ţin robiţi pe mulţi.!

Sunt mulţi ce pe ascunse
Comit la fapte rele,
Ce alţii nici prin vise
Nu s-ar gândi la ele.

E altul ce-ndrăzneşte,
Făţiş să se răzbune,
De Cer, nu se sfieşte,
De om, n-are ruşine!

Ori, dacă-ai lui din casă,
Copiii lui, vreodată,
Cu ceva îl apasă,
E aspru-n judecată.

Când tu îţi cerţi copiii
Că nu vor să te-asculte,
Dar Tatăl, cum să fie,
Cu-ale tale rele multe?

Dar una ţine seama:
O faptă mică, mare,
Îşi are şi ea vremea
Să aibă şi urmare!

De-ai semănat în bine,
În bine vei culege,
lar dacă-n rău, creştine,
Cu-acela te-i alege!

De vrei să culegi bine
La secerişul mare,
Ah, vino, plânge-ţi vina
Şi cere-ţi azi iertare!

Şi spune-i: Eu, sunt, Doamne,
Neascultător ca Iona,
Văzut-am multe semne,
Dar nu mi-am văzut vina!

Ajuns-am între valuri,
Ajuns-am în vârteje,
Dar vai, n-am dat de maluri,
Ci-ntotdeauna-n mreje!

Dar azi, trecuşi, Divine,
Pe lângă Marea Moartă,
Şi Te-ai uitat spre mine,
Că sunt lovit de soartă!

Te rog, să-mi dai scăpare.
Ah, mustră Tu balena
Şi linişteşte marea,
Că mă căiesc ca Iona!

De azi, voi ţine minte,
Că duhul neascultării,
Nu duce înainte,
Ci către valul mării.

E bine-ntodeauna
Să merg smerit ,nainte,
Să mă-umilesc ca Iona
În faţa Ta, Părinte.

Şi nu voi da uitării
''Să nu mai provoc vina”:
Păcatul neascultării:
''Pedepsele lui Iona”.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/151218/pedepsele-lui-iona