NEAJUNSURILE ARGUMENTĂRII
Spre dezamagirea oricui reflectează la toate aceste lucruri, apele devin din ce în ce mai tulburi, căci acum însăşi ideea existenţei lui Dumnezeu este supusă analizei. Este suficient să citim numeroasele dezbateri pe această temă, pentru a vedea cât de uşor pot unii filozofi să urce pe scara abstractizărilor din dorinţa de a clarifica lucrurile. O astfel de dezbatre a adus faţă în faţă doi erudiţi de seamă, pe J.P. Moreland care a apărat teismul creştin şi pe Kai Nielsen, un renumit filozof ateu.
J.P. Moreland a făcut o prezentare magistrală a diverselor raţionamente care atestă o primă cauză inteligentă şi personală a universului. Nielsen nu a reuşit să răspundă la majoritatea ideilor bine-argumentate şi frumos formulate pe care Moreland le-a expus în apărarea creştinismului. În schimb, şi-a înteimeiat întregul sistem de convingeri pe un singur contraargument: "Dacă mă întrebaţi cine a făcut această pizza eu vă pot arăta o persoană. Dar dacă cer să mi-L arătaţi pe Dumnezeul care a creat această lume, nu îmi puteţi indica pe nimeni. Nu există nicio dovadă denotativă că Dumnezeul dumneavoastră există", a spus el.
Pentru oricine are cunostinţe filozofice, acesta e un răspuns neconcludent în faţa unui munte de argumente. Mai mulţi filozofi invitaţi i-au dat replică profesorului Nielsen, unul dintre ei dovedind că argumentul lui denotativ nu e suficient de puternic pentru a demola toate celelalte argumente. Dar Nielsen era convins că acest argument era tot ce-i trebuia în arsenalul său. Totuşi, dezbaterea a continuat în jurul aceleiaşi idei până când a devenit neclar dacă vreun argument, oricât ar fi el de bun, va reuşi vreodată să rezolve misterul lui Dumnezeu pentru cineva care nu vrea să creadă. Încă o dată, prin aceasta nu doresc deloc să minimalizez importanţa gândirii filozofice, ci doar să îi evidenţiez limitele şi uşurinţa cu care cineva cu o gândire sofisticată se poate ascunde după un munte de cuvinte.
Întrucât eu însumi m-am îndeletnicit puţin cu filozofia, ştiu că cineva priceput în disciplina sa de studiu poate 'demonstra' orice doreşte.
Nu are rost să discuţi cu o persoană care e hotărâtă să respingă orice argument. Nimic bun nu poate rezulta, dacă voinţa e înclinată spre greşeală.
Când analizăm materialul acestei debateri precum şi alte abordări ale acestei teme, e imposibil să nu admirăm şi să nu respectăm forţa intelectuală din spatele argumentelor solide. Cunoaşterea şi erudiţia sunt de invidiat, chiar dacă motivaţia fiecărei părţi implicate poate fi considerată sinceră. Dar este dureros de neplăcut că atunci când materialul e adus pe asemenea culmi, majoritatea oamenilor sunt excluşi de la dezbatere. Şi atunci din străfundurile noastre izbucneşte strigătul: 'Oare chiar e nevoie de aşa ceva pentru a stabili plauzibiliatea lui Dumnezeu în universul filozofului?' Pentru unii o asemenea manieră de tratare a temei poate fi eficientă, dar pentru majoritatea oamenilor asemenea cuvinte par mai degrabă să semene confuzie în zbaterea existenţială a fiecăruia dintre noi.
Fără îndoială, o erudiţie bogată serveşte la depăşirea unor obstacole importante din calea acelora care se află în prima linie a luptei intelectuale. Dar există încă o prăpastie imensă pentru gândire care poate fi traversată doar de puţini. Frustarea ajunge la cote înalte când atât experienţa cât şi argumentarea, luate separat, îşi ating limitele. Atunci elaborăm tot felul de caricaturi ale lui Dumnezeu care să se potrivească dorinţelor noastre.
În Running with Horses, E.Peterson relatează o întâmplare fascinantă. Pe vremea când era student la teologie, slujea în comitetul unei biserici. Îngrijitorul acelei biserici, un bărbat pe nume Willi, era artist în timpul zilei şi portar noaptea. Fiind de origine germană îşi petrecuse copilăria în timpul războiului, iar mai târziu s-a căsătorit cu o fată din America. Aşa se face că împreună cu copilaşul lor s-au stabilit la New York. Într-o zi, Willi s-a oferit să picteze portretul lui Eugene Peterson, şi acesta avea o ostilitate tacită faţă de creştinism. Zi după zi, săptămână după săptămână, Peterson îşi făcea timp să pozeze pentru artist. Dar în toată aceasta perioadă nu i-a fost permis să-şi vadă portretul. La un moment dat, soţia lui Ossa a intrat pe neaşteptate şi, la vederea picturii a strigat: 'Krank! Krank!' care în limba germană înseamnă 'bolnav'. 'L-ai pictata ca pe un cadavru' a spus ea. Ossa, vizibil deranjat de această dezvăluire prematură a intenţiilor sale, a replicat: 'Nu e bolnav, însă aşa va arăta când toată compasiunea din el se va fi dus din el'.
Lui Peterson nu i-a trebuit mult ca să îşi dea seama despre ce era vorba. Willi Osa ura Biserica şi considera că toţi creştinii sunt ipocriţi. Acuza Germania ca nu făcuse nimic ca să oprească atrocităţile Holocaustului. Acum, oarecum recunoascător pentru prietenia lui Peterson, dorea să-i arate acestuia ce se va alege de el dacă va continua pe calea creştinismului. Povestea aceasta e foarte tristă şi se constituie într-o acuzaţie la adresa mostenirii creştinismului.
Dincolo de toate acestea, ne putem întreba dacă nu cumva aşa şi-L imaginează mulţi pe Dumnezeu. Trecuţi printr-o 'experienţă' aberantă sau prin filtrul unei filozofii radicale, ei Îl văd pe Dumnezeu ca pe o entitate ostilă şi aspră, lipsită de dragoste şi îndurare. Filozofii seculari Îl reduc la o singură idee. Sociologii Îl studiază ca pe un fenomen social. Şi atunci mai este de mirare că omul care Îl caută sincer strigă catre El:
'CINE EŞTI TU, DOAMNE?"
Acesta este pericolul la care pot conduce prea multe polemici şi religia care se bazează numai pe experienţă. Ele ne fac să rămânem doar cu viziunea unui artist sau a altuia asupra înfăţişării lui Dumnezeu, viziune care e condiţionată în primul rând de prejudecăţile respectivului artist referitoare la Dumnezeu.