Rol de mamă la 6 ani...
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Din suflet, pentru suflet
Categorie: Diverse
Am crezut că trăiesc un vis, un vis urât care va dispărea odată cu zorile. Totul îmi e străin! Casa, oamenii, încăperea, patul, chiar și cerul e altfel! Un cer acoperit cu nori grei, plumburii, care-şi revarsă ploaia peste lume! Picurii ce bat în fereastră, accentuează și mai mult durerea din sufletul meu. Lacrimile cad în neștire, dar încerc să le ascund. Privesc spre Andy! Ochii lui triști, îmi sfâșie inima! Nu înțelege prea bine ce se întâmplă dar, sigur înțelege faptul că mami și tati nu mai e cu noi. Îmi șterg în fugă obrajii cu dosul palmei și mă apropii de el. Îl iau protector în brațe, îi sărut fruntea așa cum făcea mami și tati, când eram împreună! Îi șoptesc abia auzit: "Andy, eu sunt aici cu tine, eu nu te voi părăsi! Trebuie să ai răbdare, tati a promis ca ne va lua acasă!"
Nu știu cât înțelege din limba asta ciudată! Îmi e interzis să mai vorbesc românește, limba în care am învățat să spun cele mai frumoase cuvinte, mama și tata! Îmi e interzis să mă exprim în limba în care fredonam cântecele mele favorite, limba în care mami și tati ne spuneau "Vă iubim, Andy și Diana, mai mult decât orice pe lume!" Acești străini, ne-au luat propria identitate, dar nu ne pot lua sentimentele, nu ne pot lua dragostea!
Îmi iubesc fratele, o iubesc pe mama și pe tatăl meu! Pe cei adevărați! Acum, în așteptarea revederii, eu trebuie să preiau rolul de mamă! Andy e mic și are nevoie de protecție! Cred în promisiunea tatălui meu! Trebuie să am răbdare! Știu că el nu va lăsa lucrurile așa! I-am cunoscut iubirea față de noi, copiii lui și nu o voi putea uita vreodată!
"Mi-e dor de tine, tati! Mi-e dor de tine, mami! Vă iubesc cât lumea asta, cât tot universul! Vă vom aștepta atât cât e nevoie! Îi voi explica lui Andy că acești oameni ne-au luat fără consimțământul vostru, dar că tu și mami nu ne veți lăsa. Știu că luptați pentru noi, știu că faceți tot ce vă stă în putință să ne luați acasă! Tati, eu voi fi mama lui Andy pentru o vreme! Să nu te îngrijorezi! Eu îl voi mângâia, îl voi alinta și-l voi încuraja să fie cuminte. Știu că ai încredere în mine! Vom crește frumos, așa cum ne-ai învățat tu! Da, știu, sunt și eu doar un copil dar, cine îl cunoaște pe frățiorul meu mai bine ca mine? Eu îl văd când plânge și pot să îi alin suferința. Pot să-i șterg lacrimile și să-i spun cu toată sinceritatea: "Te iubesc, Andy!" Uneori, uităm că nu suntem cu voi și jucându-ne, ne bucurăm și râdem împreună...Atunci, ne simțim vinovați! Vinovați că zâmbim când voi sunteți îmbrăcați în lacrimi! Iertați-ne mami și tati! Încă suntem copii!"
Copilăria uneori e o povară, aș fi vrut să fiu om mare, să pot decide singură soarta mea! Dar știu că Dumnezeu nu va îngădui la nesfârșit să fie așa! El va face dreptate! Așa m-a învățat mami și tati, să mă încred în Dumnezeu atunci când îmi e greu și să mă rog...
"Înger, îngerașul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu,
Eu sunt mic, tu fă-mă mare,
Eu sunt slab, tu fă-mă tare,
În tot locul mă-nsoțeşte
Şi de rele mă păzește! Amin!
Mă uit la Andy, e atât de frumos! Îmi vin în minte cuvintele lui tati: "Diana, ce face prințesa lui tati? Andy, ce face băiatul lui tati?"... Suntem aici tati! Visăm o zi în care să ne strangi la piept și să nu ne mai dai drumul niciodată!
Îl iau pe Andy în brațe, îi mângâi încet obrazul pe care încă se mai văd urmele lacrimilor, îl sărut de noapte bună și, purtați pe aripi de îngeri, adormim visând zorii, sperând la o deșteptare într-o altă dimensiune, în care noi, eu și Andy, să ne trezim la strigătul plin de dragoste al lui tati: "Andy, Diana, a venit tati acasă! Ce face Diana, prințesa mea? Ce face Andy, baiatul meu?"
16/07/16, Barcelona- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/eseuri/152062/rol-de-mama-la-6-ani