Dragul meu Tată,

Nu ştiu cum să-ncep, dar…

Îţi simt lipsa Tată…
Nu că Te-ai fii îndepărtată,
Ci pentru că eu, eu nu-s
Acolo unde Tu m-ai pus.


Am plecat fără nici o ezitare
Fără să-Ţi mai dau o sărutare
Nici măcar nu am privit ‘napoi,
Sau să-mi fii luat o poză cu-amândoi.


Nu m-ai întrebat de ce, nu m-ai oprit
Nu mi-ai pus piedici, nu m-ai îngrădit
Iar acum, dorm sub cerul liber pe nuiele
Şi mă silesc să mănânc din roşcovele.


Am crezut c-o fii mai bine…
Măcar o clipă fără Tine
Ah, cât de mult m-am amăgit
Să cred că voi fii mai împlinit.


Pribegind în lume-atâta vreme,
Şi dând cu capul de probleme
Am reuşit cumva să-mi vin în fire,
Când m-am gândit la a Ta iubire.


Acum, sunt hotărât şi-aş vrea de-ndată,
Cuprins de dorul după Tine Tată
Să mă-ntorc aşa cum sunt la noi în sat
Numai să mă primeşti ca pe-un argat.


Ce-o să zică consătenii nu îmi pasă,
Nici rudele mele, nici fraţii mei de-acasă
Când ştiu că cineva m-așteaptă,
Cu brațe calde și întinse-n poartă.

~Amin~