Te port în inimă, Isus!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Cu îngerii Îți vom cânta!
Categorie: Laudă și închinare
Te port în inimă, Isus!
Te port în inimă, Isus,
N-am teamă dacă sunt cu Tine.
Ascult smerit tot ce mi-ai spus,
Vreau să împlinesc totul, cu bine.
Sunt fiul Tău căci m-am predat
Cu inima şi viaţa mea.
Iubirea mea, totul Ţi-am dat
Să fiu cu Tine pururea.
S-ajung să văd Împărăţia
Făgăduită tuturor,
Şi-acol’, să trăiesc bucuria,
Să-mi stâmpăr Doamne, al meu dor.
Minunăţii ce n-am gândit
La ceruri, Doamne, voi vedea
Şi voi trăi ce n-am trăit
Pe-acest pământ, în viaţa mea.
Va fi aşa cum ai promis,
Pe străzi de aur voi umbla.
Tot ce-ai creat în Paradis
Doar Ţie, laudă-Ţi va da.
La masă eu voi sta cu Tine
Şi-n veci de veci Te voi sluji,
Acei ce-s mântuiţi, cu mine,
Pe Tine Te vom preamări!
Amin
Câmpia Turzii, 11 iulie 2016
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/152186/te-port-in-inima-isus