Tu eşti Iubire...
Autor: Timotei Lucuş
Album: Cu faţa spre cer
Categorie: Diverse
Tu eşti Iubire...
Tu eşti Iubire, Iubire sfântă
Din veşnicii în veşnicii,
Nu te-ai schimbat nicicând Isuse
TU eşti Iubire şi-n veci vei fi
Tu eşti Iubire, Iubire vie
Aşa te simt, aşa te ştiu
şi chiar când viaţa mi-e pustie
Iubind Te simt în mine viu
Tu eşti Iubire, Iubire mare
Neînţeles şi necuprins
Izvor ce curgi fără-ncetare
De neoprit şi neînvins
Tu eşti Iubire, Iubire adâncă
Iubind m-ai câştigat Isus,
Cu drag m-ai aşesat pe stâncă
Şi mi-ai şoptit “Priveşte-n sus”...
Tu eşti Iubire, Iubire sfântă
Din veşnicii în veşnicii
Nu te-ai schimbat nicicând Isuse
Tu eşti Iubire, şi-n veci vei fi.
Amin!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/152224/tu-esti-iubire