Doamne, n-ai zidit Tu oare
Firea cea cuvântătoare

Când suflat-ai în pặmânt
Duhul meu din Duhu-Ţi Sfânt

Ṣi L-ai pus apoi să crească
Ṣi să Te blagoslovească?

Însă iată că-n grădinặ
Se frământă altă tină,

Se frământă cu alt vânt
Ce nu vine din Cuvânt

Ṣi din frimitura mică
Altă lume se ridică,

Altă lume se arată
Care nu Te ştie, Tată!

Vai, de-acuma în gradină -
Puţin grâu, multă neghină.

Trec în stoluri negre norii
Ṣi-s puţini secerătorii.

Cel ce seceră din plin
Duce în hambar străin.

Doamne, cât de larg Ţi-e şesul
Ṣi ce scump Ţi-este alesul

Cât de-adâncă-i apa vieţii
Ṣi ce rari Îţi sânt drumeţii

Numai trieierişul sfânt
Se întoarce în Cuvânt.

Copyright © 2016 Marin Mihalache