Intimitate cu Dumnezeu - Partea 5
Autor: Francis Chan
Album: Intimitate cu Dumnezeu
Categorie: Umblarea creștină

    Vreau să facem un exerciţiu şi vreau să completaţi următoarele fraze cu voce tare."Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta! Sfințește-i prin adevărul Tău." Cuvântul Tău este adevărul." Mă bucur că aţi ştiut primul verset, dar e interesant cum frazele acestea le-am ştiut toată viaţa şi cântece din şcoala primară pe care le ştiu pe de rost. Am memorat toate acestea pentru că le-am auzit atât de des, le-am repetat din nou şi din nou şi le avem în minte. Dacă am putea face la fel cu Scripturile... dacă le-am memora pentru că medităm asupra lor toată ziua, cât de minunată ar fi viaţa noastră. Vreau să proiectăm versetul acesta pe care l-am citat, "Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!" A fost foarte încurajator să văd cât de mulţi dintre voi aţi ştiut versetul acesta imediat. Am făcut acelaşi lucru în faţa a 3000 de elevi şi când am recitat versetul acesta, a fost linişte totală şi nici o singură persoană nu a putut completa versetul. "Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!"

    Există o anumită putere atunci când putem memora şi când ne putem însuşi versetul, este singura speranţă şi putere pentru a nu păcătui împotriva lui Dumnezeu. Atât de mulţi oameni altenează între o viaţă creştină şi păcat, din nou la creştinate, alternând între Dumnezeu şi păcat, din nou şi din nou, şi nu înţeleg de ce. Biblia spune atât de clar, pentru că nu meditaţi asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Nu sădiţi Cuvântul lui Dumnezeu în inimile voastre, nu îl memoraţi. Dacă statisticile sunt adevărate în America şi în lume, care spun că oamenii petrec doar 10 minute cu Dumnezeu şi 4 ore uitându-se la televizor, ne mirăm că suntem slabi? Nu înţeleg de ce sunt ispitit, nu înţeleg de ce sunt slab, s-ar putea oare să fie cele 4 ore de televizor care cântăresc mai mult decât cele 10 minute? Biblia spune că dacă am medita şi am memora Cuvântul, ne-ar păzi de păcat. Dacă Dumnezeu ar aştepta să semnăm câte ore am petrecut la televizor şi câte ore am petrecut cu El, cum ar arăta foaia de pontaj? Acum la sfârşitul anului 2005, când încheiem anul, de ce nu-I dăm un raport annual în care să-I arătăm câţi bani am cheltuit pentru El şi câţi am cheltuit pentru noi. Aici e timpul pe care l-am petrecut cu Tine, Creatorul care mi-a dat tot timpul, iar aici e timpul pe care l-am petrecut pentru plăcerea mea. Cum ar arăta raportul pe anul 2005? Uite ce am făcut cu viaţa mea. Mulţi dintre noi ne-am simţi ruşinaţi dacă am proiecta raportul acesta. Nu vreau doar să vă fac să vă simţiţi ruşinaţi, iar apoi să vă las să plecaţi la fel.

    Scopul intimităţii cu Dumnezeu nu e doar ca voi să recunoaşteţi că trebuie să petreceţi mai mult timp cu Dumnezeu. Ai dreptate, ar trebui să fac aşa. Nu aceasta e dragostea. Nu-i felul de relaţie pe care l-am dori pentru noi înşine. Nu v-ar place copiii voştri să vină şi să spună fără chef, "Bine tati, hai să petrecem timp împreună. Ce vrei să facem?" Nu vreţi ca partenerul să vă spună acelaşi lucru. "N-am avut timp pentru tine, ce vrei să facem, unde vrei să mergem?" Asta nu-i dragoste, nu e intimitate, nu-i o relaţie şi adesea gândim la fel despre Dumnezeu. Ne gândim că Dumnezeu se bucură dacă plecăm ruşinaţi şi simţindu-ne vinovaţi. Ce vrei să fac? Vrei să citesc câteva versete? Asta nu-i dragoste! Nu reprezintă intimitatea despre care am discutat.

    Acum când încheiem seria aceasta despre intimitate, vreau să înţelegeţi că intimitatea are de-a face cu dorinţa. Vă aduceţi aminte când am vorbit despre Psalmul 73? În urmă cu 5-6 săptămâni am discutat despre Psalmul acesta şi despre invidie. Vă aduceţi aminte? Sunt bogaţi, sunt sănătoşi şi păcătuiesc împotriva Ta, dar sunt fericiţi, iar apoi, la mijloc spune, "Nu vreau aşa ceva. Pot avea ei totul, pentru că eu Te am pe Tine. Tu însemni mai mult pentru mine, nu vreau nimic altceva decât pe Tine." Iar apoi am discutat despre Psalmul 8, vă aduceţi aminte de imaginile Universului? Galaxiile şi tot Universul, iar ideea era ca să te vezi ca ceva neînsemnat pe pământ, şi să te întrebi, "cu adevărat pot vorbi cu Dumnezeul Universului?" Şi să înţelegem că nu putem face multe lucruri pe planeta aceasta mică. Ce are mai mare valoare decât relaţia cu Creatorul, să vorbești cu El şi să doreşti asta? Săptămâna trecută am vorbit despre Psalmul 32 şi am discutat despre iertare şi cum Dumnezeu poate fi refugiul, ideea de a fi reali cu Dumnezeu, să-i dăm Lui toată vina noastră şi să fim total sinceri cu El. Iar în momentul acela Dumnezeu te iartă, te curăță. Dumnezeu e refugiul tău, chiar atunci când toţi ceilalţi te judecă şi te condamnă. Dar poţi veni înaintea Creatorului tău să petreci timp cu El, să primeşti iertare şi dragoste. Scopul a fost ca voi să aveţi dorinţa aceasta. De ce nu aş petrece timp cu El? El e refugiul, e Dumnezeul Universului, nimic pe pământul acesta nu se compară cu El, Îl doresc şi Îl vreau, şi prin aceasta puteţi fi mai fericiţi. O relaţie cu Dumnezeu v-ar aduce binecuvântări. Timpul petrecut cu El v-ar face fericiţi.

    Am avut o nuntă ieri după-masă aici şi ideea căsătoriei este că persoana aceasta îţi aduce atât de multă plăcere, încât vrei să-ţi petreci tot restul vieţii cu ea. Vreau să trec prin viaţă şi vreau să-mi trăiesc viaţa cu ea, să experimentez totul cu ea. Aceeaşi imagine o ai atunci când te botezi. Când v-aţi botezat, a fost aceeaşi ceremonie ca la căsătorie. Nu a fost un act religios care vă mântuieşte. Îl iubesc pe Dumnezeu, Îl vreau şi în mod public mă unesc cu El. Vreau să petrec restul vieţii mele cu El, la bine şi la greu, bogăţie, sărăcie, vreau să trec prin viaţă cu Dumnezeu. Îl vreau, şi vreau intimitate cu El. De aceea Biblia foloseşte expresii precum, "Mireasa lui Hristos, copiii Lui, prietenii Lui." Este vorba despre relaţia aceasta. Vreţi lucrul acesta, aveţi dorinţa aceasta? Cred că aceasta v-a conduce viaţa voastră spre binecuvântare adevărată. Nu plecaţi de aici cu vină, ruşine, jenă. Cred că e dorinţa lui Dumnezeu să plecaţi de aici dorindu-L pe El şi să spuneţi, "Aceasta este cea mai minunată relaţie pe care o pot avea. Cu ce aş putea-o asemăna?"

    Vom încheia seria aceasta cu Psalmul 1, care din nou, începe cu cuvântul, "ferice". Trebuie să înţelegeţi că aceasta este dorinţa lui Dumnezeu pentru voi. Binecuvântare şi fericire. Şi El spune, "nimic pe pământul acesta nu vă va aduce mai multă fericire decât Mine." De aceea Biblia ne îndreaptă spre Dumnezeu, pentru că Dumnezeu Creatorul, ştie că El e sursa. Nimic pe pământul acesta nu vă va împlini ca Mine, deci haideţi la Mine şi spune în Psalmul 1, "Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi." Ar fi mult mai bine pentru voi dacă nu aţi medita asupra sfaturilor celor ce nu cred în Mine. Nu mergeţi la sfatul celor răi! Dar ce este,'"sfatul celor răi"? Statisticile spun că în America, oamenii au televizorul pornit în fiecare zi 7 ore şi 40 de minute. Şi Biblia spune că am fi mult mai binecuvântaţi dacă nu am merge la sfatul celor răi, să auzim mereu zgomotul celor ce nu cred în El. Mulţi dintre noi ducem o luptă pentru că auzim Scripturile, iar apoi auzim atâtea alte mesaje. Suntem bombardaţi cu lucruri care ne vor aduce binecuvântare, fericire, împlinire, iar apoi auzim vocea lui Dumnezeu, "Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi." Nu numai că nu asculţi sfatul lor, dar nu stai cu oamenii care fac lucrurile acestea.

    Există un progres de la a asculta, iar apoi a sta şi a face aceleași lucruri ca ceilalţi. Biblia nu spune să ne separăm de cei care nu cred ca noi. Ştiţi că am vorbit despre aceasta, că Dumnezeu ne vrea în lume cu alţi oameni. Diferenţa este că noi nu ne oprim să facem faptele lor. Nu ascultăm sfatul lor, pentru că vrem să face ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. Cred asta şi am să fac ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. "Şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori!" Vedeţi cum progresează lucrurile? Mergi, te opreşti, iar apoi te aşezi. Eşti înrădăcinat în sistemul lumii. La început ai gândurile lor, apoi acţionezi şi în urmă te aşezi şi îi sfătuieşti şi pe alţii să facă aceleaşi lucruri. "Scaunul celor batjocoritori" sunt cei ce batjocoresc ceea ce face noi aici. Am vorbit cu mulţi dintre voi care obişnuiaţi să batjocoriţi creştinii. Vă băteaţi joc de puritate şi de ideea de a trăi pentru Dumnezeu, rugăciune, laudă. Şi niciodată nu v-aţi fi închipuit că aţi fi în locul acesta făcând exact acele lucruri. Pentru că aţi stat pe scaunul batjocoritorilor şi mulţumiţi lui Dumnezeu că v-a salvat. Biblia spune că eşti binecuvântat dacă poţi să te îndepărtezi de aceste lucruri.

    Versetul 2 spune, "Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!" Ferice de tine când nu umbli pe calea aceea, nu păcătuieşti, nu doreşti lucrurile acestea, ci în schimb dorinţa ta, plăcerea ta, nu ceea ce eşti forţat să faci, îţi găseşti plăcerea în Legea Domnului. Te poţi descrie în felul acesta? Te bucuri când alţii citesc Scripturile? Îţi place când cineva citeşte orice pasaj din cartea aceasta? Îţi plac cuvintele acestea? Au rezonanţă în sufletul tău? Îţi plac cuvintele acestea atât de mult încât să cugeţi zi şi noapte la ele? Meditezi zi şi noapte, sau meditezi doar 40 de minute pe săptămână, când eşti aici? Pentru mulţi, când predic, acesta este singurul timp când meditaţi asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Iar apoi mergeţi şi sunteţi bombardaţi 8 ore pe zi cu televizorul şi zgomotul mesajelor, iar apoi spuneţi să vă simţiţi slabi. Am vorbit cu oameni care mi-au spus că merg la biserică sâmbătă seara, iar apoi merg şi se îmbată. Nici nu ştiţi câţi oameni vin duminică dimineața la biserică şi încă încearcă să se trezească din beţie. Pleacă de la biserică şi să gândesc să se concentreze asupra lui Dumnezeu, dar în câteva ore dispare totul şi până sâmbătă sunt atât de departe de Dumnezeu. Iar apoi vin înapoi pentru o nouă doză. Pur şi simplu, nu înţelegeţi. Nu putem trăi în felul acesta. Trebuie să meditaţi zi şi noapte, pentru că primim atât de multe mesaje, încât vom merge în cealaltă direcţie. A fost minunat să împărtăşiţi pasaje din Biblie asupra cărora aţi meditat săptămâna aceasta.

    Îmi place ce spune Biblie în versetul 3. E o imagine atât de frumoasă. "El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc. Tot ce începe duce la bun sfârşit." Încercaţi să puneţi această imagine în mintea voastră. Imaginaţi-vă un pom, plantat lângă un izvor de apă şi apa curge în jurul lui. Vedeţi imaginea aceasta? Pomul acesta este alimentat din apa aceasta, rădăcinile merg tot mai adânc, frunzele nu vestejesc niciodată, pentru că este aprovizionat cu apă în mod constant. Rădăcinile sunt tot mai adânci, ramurile aduc rod, e o imagine minunată. La fel este persoana care meditează la Cuvântul lui Dumnezeu zi şi noapte. Eşti hrănit în mod constant, meditezi şi memorezi Cuvântul lui Dumenzeu şi eşti din ce în ce mai puternic pentru că rădăcinile sunt plantate adânc. E o imagine total diferită de persoana care e hrănită o dată pe săptămână, duminică dimineaţa. Timp de 40 de minute încerc să vă ud şi torn apă pe voi, pun îngrăşământ, pentru că trebuie să rezistaţi toată săptămâna. Dacă aţi medita toată săptămâna, nu ar mai fi presiune duminică dimineaţa. Biblia spune că nimic nu poate avea efect pe durată lungă. Nu puteţi fi udaţi 40 de minute pe săptămână şi să aşteptaţi să supravieţuiţi. De ce să nu fiţi persoana aceea care meditează zi şi noapte, să aveţi rădăcinile tot mai adânci şi să fiţi tot mai puternici?

    Vedem contrastul în versetul 4. "Nu tot aşa este cu cei răi, ci ei sunt ca pleava pe care o spulberă vântul." Am sărit peste partea aceea din versetul 3 unde spune că pomul aduce roade şi tot ce face izbândeşte pentru că eşti în comuniune cu Dumnezeu, pentru că urmezi tiparul lui Dumnezeu. Dumenzeu a creat sistemul acesta, în care dacă urmezi Legea Lui, ai prosperitate. Ajungi la împlinire deplină şi nu mergi pe alte căi. Drogurile par atrăgătoare şi te adânceşti tot mai mult şi mai mult şi unde ajungi? Urmezi adulterul, pofta, pornografia, iar apoi totul începe să se destrame. Ajungi în final şi nimic nu mai are sens. Dar persoana care meditează la Legea Lui, găseşte sensul vieţii. Spune că viaţa acestuia e atât de diferită de a aceluia care nu iubeşte Legea Lui. Cei răi sunt ca pleava. Când macini grâul, ştiţi că toţi aţi făcut cândva lucrul acesta. Când macini grâul, bobul e mai greu, iar paiele sunt suflate de vânt. Cea mai bună imagine este când desfaci alune şi iei bobul, iar coaja e suflată de vânt. Ca un fulg, coaja fără sămânţă e dusă de vânt. Încercaţi să comparaţi pomul şi pleava. Pomul e sădit lângă apă şi e tot mai puternic, cu rădăcini adânci, iar de cealaltă parte avem pleava care e suflată de cel mai mic vânt. Oricât de mult ar sufla vântul, pomul e sădit adânc şi nu i se întâmplă nimic, iar pleava e împrăştiată peste tot de cea mai mică briză de vânt. Când vă gândiţi la aceste două imagini, care vă reprezintă? Când vine ispita, pentru că aţi meditat toată ziua, puteţi rezista şi nu cedaţi? Oamenii încearcă să te înveţe lucruri noi şi inventează noi religii şi reacţia ta e, "Știu ce cred, meditez toată ziua şi credinţa mea mă face tot mai puternic. Nu voi fi purtat de orice vând doctrinar. Sunt puternic." Ori sunteţi ca pleava care când vine orice ispită, uitaţi total de Dumnezeu şi mergeţi la păcat. Din clipa când cineva vă învață o nouă filozofie, imediat o urmaţi purtaţi încoace şi încolo. Este diferenţă între o persoană care meditează asupra Cuvântului lui Dumnezeu şi cea care nu o doreşte, nu are plăcere în Legea Lui, ca pleava suflată de vânt.

    "De aceea cei răi nu pot ţine capul sus în ziua judecăţii." Când vorbeşte despre cei răi, se referă la oamenii care nu vor Legea lui Dumnezeu. Nu iubesc Legea lui Dumnezeu şi îi întâlnim în fiecare zi. Oamenii care stau pe scaunul celor batjocoritori şi batjocoresc ceea ce facem acum, chiar cred că au dreptate şi cred că au o fundaţie solidă. De multe ori vă aduc argumente şi vă gândiţi că au un argument bun. Ei spun, "dacă Dumnezeu m-a creat aşa, de ce ar vrea să merg într-o altă direcţie? Dacă El vrea să fiu fericit, atunci nu poate crea legile acestea care sunt împotriva a ceea ce vreau eu." Şi te gândeşti că are dreptate. "Dacă Dumnezeu e iubitor, cum poate să judece? Cum poate să pedepsească? De ce a creat iadul? De ce a îngăduit răul? Poate e ceva bun în rău la urma urmei." Şi începi să te gândeşti şi pare că are un argument puternic. Dar Biblia spune, "Cei răi nu pot ţine capul sus în ziua judecăţii." Poate ţin capul sus în faţa ta, atunci când n-ai argumente, dar nu înaintea lui Dumnezeu.

    Haideţi să ne oprim şi să ne gândim la conceptul acesta de a sta înainte lui Dumnezeu. Nu ne gândim la lucrul acesta suficient. Să stai înaintea lui Dumnezeu! Înţelegi că "nu pot ţine capul sus în ziua judecăţii?" Mulţi oameni spun că vin înaintea lui Dumnezeu, dar înţelegi cine-I El? Ca şi cum ai sta în faţa unei bombe nucleare. Crezi că poți face faţă? Vorbim de Dumnezeu, Creatorul! Biblia spune că ai impresia că poţi sta în picioare, dar în realitate eşti ca pleava înaintea Domnului. Înainte de a rosti un cuvânt, Dumnezeu te întreabă, "Înţelegi cine sunt Eu? Nu poţi să Mă dezonorezi toată viaţa, iar apoi să crezi că poţi ţine capul sus. Cei răi nu pot ţine capul sus în ziua judecăţii, nici păcătoşii în adunarea celor neprihăniţi." Raiul este, "adunarea celor neprihăniţi." Nu suntem neprihăniţi pentru că trăim o viaţă perfectă, nu-i aşa? Ştim lucrul acesta. Sunt neprihănit pentru că am trăit o viaţă bună şi Dumnezeu mă va primi? Suntem neprihăniţi datorită a ceea ce a făcut Isus pe cruce pentru noi. "Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El." Sunt neprihănit datorită a ceea ce a făcut El pe cruce şi am început o nouă viaţă în care am intimitate cu El şi vreau voia Lui. Raiul este adunarea celor neprihăniţi şi păcătoşii nu vor fi acolo. Raiul este atât de diferit de locul acesta. Înţelegeţi? Pentru că în locul acesta sunt credincioşi adevăraţi şi mincinoşi. Aşa e în toate bisericile. Biblia spune în ilustraţia din Matei 13 cu grâul, spune că va fi şi grâu şi neghină. Şi spune că nu poţi merge să smulgi neghina, nu faceţi lucrul acesta, nu-i datoria voastră pe pământ, pentru că s-ar putea să smulgeţi şi grâul. Nu-i dreptul vostru să judecaţi inimile oamenilor, deci pe pământ cele două vor fi împreună. Şi e frustrant uneori. Am vorbit cu o persoană azi care mi-a spus că nu a fost la biserică de când era de 12 ani, pentru că creştinii sunt falşi. „Iar apoi l-am întâlnit pe prietenul meu. Stai puţin, tipul acesta pare real! Chiar sunt oameni autentici în biserică?” E atât de uşor să judecăm greşit şi se uita la mine cu speranţă. Judecăm şi etichetăm oamenii greşit, dar Biblia spune că la sfârşit, la adunarea neprihăniţilor, păcătoşii nu vor ţine capul sus. Puteţi face asta aici pe pământ, să vă prefaceţi în fiecare weekend şi cei care stau lângă voi n-au nici cea mai mică idee cine sunteţi. Puteţi minţi, puteţi să vă prefaceţi, dar e frustrant şi ar fi plăcut ca toţi să fim sinceri. Inimile să fie sincere şi să nu trăim în duplicitate, dar realitatea e diferită.

    "Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire." Nu-i o mângâiere că Dumnezeu cunoaşte? Dumnezeu îi priveşte pe cei ce-L urmează. Păcătoşii nu vor fi prezenți, dar calea, nu doar păcătoşii, calea păcătoşilor duce la pieire. Suntem într-o luptă şi gânduri rele încearcă să te atragă pentru că în trup vrem să face lucrurile acestea. Vrem să păcătuim, vrem să mergem şi noi acolo, dar spunem nu! Sunt pom, sunt sădit, meditezi asupra Cuvântului lui Dumnezeu şi eşti puternic. Ducem lupta aceasta, dar Biblia spune că va veni o zi când calea aceasta va pieri. O zi în care nu mai lupţi, pentru că este doar o cale, voia lui Dumnezeu. Nu mai sunt ispitit, sunt desăvârşit, am un nou trup şi trupul pământesc nu mai trebuie să lupte. Calea păcătoşilor piere! Toţi mergem în aceeaşi direcţie şi ştim că adunarea celor neprihăniţi este de neînvins. Momentan nu aceasta este realitatea pentru noi. Singura noastră speranţă pentru acum este să medităm la Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci când vine ispita să fim ca pomul acela sădit pentru că medităm zi şi noapte. Mă rog să fiţi astfel. Cornerstone să fie o biserică diferită. Vreau ca oamenii din locul acesta să poată înfrunta ispita. Şi să staţi cu capul sus în ziua judecăţii. Nu vreau să fim slabi şi să fim împinşi încoace şi încolo în timpul săptămânii. Vreau să avem vieţi binecuvântate şi frunzele noastre să nu veștejească şi să dăm rod.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/152411/intimitate-cu-dumnezeu-partea-5