Mă uit spre cer... a câta oară?
Mă minunez, lucrarea Ta mă înfioară,
Și totuși simt să îndrăznesc de parc-aș fi acasă,
Să ne-așezăm iubit Isus la masă,
Să-Ți spun din tot ce simt în mine,
Despre ai mei, ai Tăi, de mine...
Să-ncep despre iubirea
Ce-mi ține inima atât de-aproape lângă Tine,
Dar și de rana ce-mi ține sufletu-n suspine...

Același dor pe care Tu îl știi,
Îl plâng să fim cu toții-n veșnicii,
Să-mpărtășim aici din Pâinea cea aleasă,
Pe care-ai dăruit-o din plin
Nicicând să nu lipsească,
Din toate să ne săturăm ,
În mulțumiri să Te-nălțăm
Pe drumul ce ne duce-acasă.

Sunt nopți de veghe sfântă
În care inima se-nchină, cântă...
Dar... sunt și timpi
În care-atât mă-ntreb și mă frământ...
Aștept răspunsul cel bun, sfânt,
Să-mi lumineze inima și fața,
Să simt în suflet pacea și dulceața,
S-aducă luminare, ca albă dimineața...

Isus iubit, doar Tu le ști pe toate!
Când mi-e lumină sau mi-e nor de noapte,
Ști când mă bucur și când plâng...
Când bucurii în inimă îmi strâng...
De-aceea, Ție mă închin în mulțumiri sau suferință
Te rog, păstrează-mi viața-n sfântă pocăință!

SandaTulics august 2016