Cineva spunea: „Când vă lipsește viziunea, lăsați trecutul să vă domine viitorul”.
De fapt, când îmi lipsește viziunea, nu există în sufletul meu decât trecutul. Ce ar purtea să mai fie acolo? Este mintea mea impregnată de experiențele trecutului, de modelele greșite de gândire pe care le-am acceptat și care au devenit automatisme. Astfel încât atunci când se ivește o situație eu nu mai gândesc soluția necesară, ci aplic automat o așa-zisă soluție pe care am mai aplicat-o.
În lipsa viziunii, conținutul și mecanismele minții mele vor perpetua trecutul meu. Aceleași decizii, aceleași „soluții” vor duce invariabil la aceleași rezultate. De fapt, nici nu se poate vorbi despre viitorul meu, ci despre un trecut care așteaptă să se concretizeze cândva. Sub alte forme, aceleași rezultate. Sunt astfel pe pilot automat. Singurul lucru care ar putea schimba viitorul ar fi ca acum, în prezent, să schimb ceva. E singurul moment în care pot face ceva. Momentul trecut a… trecut, iar cel viitor încă nu s-a născut. Dacă acum iau o decizie diferită, asta va conduce la rezultate diferite.
Însă cum să iau o decizie diferită, să dezvolt modele noi de gândire dacă nu stiu ce vreau pentru mine și viața mea? Viziunea asta este, imaginea mentală izvorâtă din inimă a ceea ce vreau să manifest și să se petreacă în viața mea. Când am o viziune, mintea și inima se îndreaptă în direcția concretizării ei. Voi căuta astfel cea mai bună cale, cel mai bun mod de gândire, atitudine, mijloace care să mă ducă acolo.
Te aștepți probabil ca viața ta să se schimbe cumva de Sus. Dumnezeu să intervină și să aducă acea modificare calitativă a vieții tale care să te scoată din rutină. În muncă, în relațiile cu ceilalți – familie, prieteni, frați și surori întru Hristos, comportamentul bisericesc, trăirea duhovnicească. Dar nu o va face. Și asta pentru că a făcut-o deja. Totul este în tine la timpul prezent. În tine ai tot ceea ce-ți trebuie pentru ca viața ta să cunoască o schimbare în bine. Însă ceea ce te va duce mai departe, mai sus, spre mai mult este doar viziunea aplicată pe care ți-a dat-o Dumnezeu cu privire la fiecare aspect al vieții tale. Personală. Nu a altora, fie ei cine-or fi. Asta însemnă că în tine, acum, este deja plantată o imagine clară cu privire la ceea ce poți fi, ce poți avea, ce poți dezvolta în Numele Lui Hristos spre binele tău și al altora.
Dar nu numai viziunea ți-a fost dată, ci și resursele necesare pentru a ajunge acolo. Împreună cu asigurarea călăuzirii. E imposibil să eșuezi deci.
Așadar ai o viziune a:
– Ceea ce ești menit să fii spiritual – plinătatea Lui Hristos;
– Ceea ce ești menit să fii în biserică – slujba ta spirituală;
– Ceea ce ești menit să fii în Trupul Mistic Universal – lucrarea ta spirituală unică prin care Isus Hristos dorește să împlinească o nevoie existentă acum în lume.
„…suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”
Imaginea (viziunea) Lui Hristos în tine este dată de prezența Lui vie în inima ta. Ori de câte ori vei privi la imaginea Lui Hristos existentă în tine te vei simți atras către El prin forțe nevăzute, dar palpabile și vei simți inima Lui atingându-ți inima și invitând-o la acțiune. Dragostea inimii Sale va amplifica dragostea inimii tale de fiu sau fiică. Generozitatea Lui va stimula generozitatea ta. Curajul de a spune Adevărul pe care l-a dovedit de atâtea ori în viața Lui trupească va întâri curajul din adâncul tău, eliberându-ți inima de poticnirea fricii.
Amplificarea fiecărui atribut hristic în tine te va îndemna la a-l manifesta față de semeni, și doar astfel, prin manifestare, vei crește spre maturitate.
Crești privind la Hristos, așadar, cu fiecare pas pe care-l faci sub și în puterea Lui.
„Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu…”
Ce te vezi făcând în relația cu semenul tău? Te vezi învâțându-l? Vindecându-l? Vorbindu-i despre taine ale sufletului său spre întărire? Slujindu-i spre împlinirea nevoilor sale? Conducându-l spre o țintă, un obiectiv care-i va aduce mai multă prosperitate?
Ce te simți îndemnat să faci pentru semenul tău și te vezi făcându-i este în tine sămânța unei viziuni a ceea ce ai fost chemat să împlinești în biserica, grupul, comunitatea spirituală din care faci parte.
„Dar, când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele și m-a chemat prin harul Său – a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri…”
Pentru ce-ți „arde” inima atunci când te gândești la oameni? Nu individual, ci ca umanitate. Pentru ce îți plânge inima atunci când privești spre lume? Pentru durerea și sărăcia ei? Pentru întunericul în care se scaldă? Pentru lipsa unității în Hristos a copiilor Săi?
Te înșeli dacă tu crezi că vei putea scăpa de această ardere. Face parte din fiiința ta și, asemeni apostolului, tu ești pus deoparte și chemat să o practici și să o răspândești. Să o răspândești pentru că ea trebuie dusă mai departe. Ea nu se realizează doar prin tine. Însă ca o moștenire, tu o poți lăsa altora, după ce le-ai transmis din focul inimii tale, prin ceea ce ești și ce faci.
Cu cât stăruiești mai mult cu atenția asupra acestui foc interor, cu atât mai mult îți va vorbi Dumnezeu prin el, ca odinioară, pe muntele Horeb, lui Moise.
De aceea, nu ai nevoie să îți spună nimeni ce și cum să faci. În tine este toată informația necesară ca să-ți împlinești chemarea. Însă așa cum nicio problemă nu se poate rezolva prin același nivel mental care a creat-o, nici împlinirea chemării nu se realizează până nu schimbi ceva la nivelul minții tale. De fapt, nici nu vei începe să faci nimic dacă tu nu ești convins că poți. Că ești, în primul rând, cel chemat pentru această lucrare specifică revelată, că ai puterea și resursele necesare pentru a reuși în Numele Domnului, că Dumnezeu este de partea ta, sprijinindu-te, călăuzindu-te, protejându-te.
Totul depinde de tine, de ce hotărăști. Dumnezeu și-a terminat treaba.
Dar despre asta, puțin mai târziu…