Unii creștini trăiesc toată viața în pustie. Ei oftează din greu și spun: IAR TREBUIE SĂ TREC PRIN PUSTIE...
Creștinul care nu este în râul Duhului Sfânt nu este în elementul său. El este asemenea peștelui care se zbate pe uscat. Noi nu suntem chemați să fim locuitori ai deșertului, cum a fost poporul Israel timp de 40 de ani cu toate că Domnul le promisese o țară străbătută de multe râuri. Cristos le-a promis creștinilor râuri, nu doar din când în când ci ca parte a mediului lor natural de viață.
Noi nu suntem chemați să privim de pe mal, doar SĂ ADMIRĂM CURGEREA APEI, CI OAMENI AI RÂULUI!
De multe ori unii oameni mi-au spus că, în împrejurările în care se aflau nu puteau trăi o viață creștină de biruință. Un tânăr african mi-a spus că bunicii și părinții săi erau cu toții vraci și de aceea îi era imposibil să poată trăi sub același acoperământ cu ei.
Niciunul din noi nu ar putea fi biruitor nicăieri în lumea aceasta păcătoasă dacă nu ar fi ajutat de Duhul Sfânt. Oriunde mergem, EL este cu noi. Ne mișcăm în EL și trăim în El.
El este mediul nostru de viață. Noi suntem botezați în Cristos. Înotăm în râul lui Dumnezeu, nu într-o baltă mică pe care El a creat-o pentru noi și care va seca probabil într-o zi...
Am putea la fel de bine întreba: Poate trăi un om pe lună? Răspunsul poate fi și DA și Nu. El nu poate trăi pe lună dacă merge acolo așa cum se află dar, dacă sosește pe lună îmbrăcat într-un costum spațial, poate trăi acolo. Costul spațial conține același fel de aer ca acela de pe pământ. Îmbrăcați ăn costume, cosmonauții pot umbla și sări pe suprafața lunii.
Să nu vă așteptați să trăiți o biață de biruință creștină dacă nu sunteți în Duhul, pentru că acesta e modul în care Dumnezeu a conceput să trăiți. Oriunde ne aflăm, putem fi în Duhul și acesta e lucrul cel mai important. Chiar în cele mai rele locuri, viciate de miasmele iadului, suntem înfășurați în Dumnezeu și putem respira aerul raiului.
CEL CE STĂ SUB OCROTIREA CELUI PREA ÎNALT, ȘI SE ODIHNEȘTE LA UMBRA CELUI ATOTPUTERNIC...
El este locul în care trăim în orice împrejurare. Când suntem în Duhul, suntem invulnerabili, mergem din victorie în victorie, viața noastră e ascunsă cu Cristos în Dumnezeu. Omul mișcându-se în Duhul, Biserica mișcându-se în Duhul, lucrătorii, evangheliștii, pastorii, învățătorii mișcându-se în Duhul - aceasta este singura formulă a succesului pe care o cunosc.
În Duhul lui Dumnezeu putem cuceri lumea pentru Cristos!