Motto:""Aveți aceleași simțăminte unii față de alții. Nu umblați după lucrurile înalte,
ci rămâneți la cele smerite. Să nu vă socotiți singuri înțelepți.""Amin! Romani 12:16.

Se zice că-ntr-o adunare -
În urmă cu ceva vreme,
Era un frate c-o purtare
Ce isca mereu probleme.

Inima lui stăpânită
Încă de lumească fire
Era mereu nemulțumită
Și-aplecată spre cârtire.

Căuta greșeli altora
Numai din duh de gâlceavă
Și când își deschidea gura
Limba-i picura otravă.

Se credea, mândru de sine,
Omul cel mai priceput
Și că-n toate el deține
Adevărul absolut.

Frații se zideau întruna
Prin Cuvântul sfânt vestit,
Dar el era întotdeauna
Veșnicul nemulțumit.

Și a ajuns de multe ori
Ca să fie prin cârtire,
Pentru frați, pentru surori,
Pricină de poticnire.

Într-o zi, în adunare -
În timpul închinării sfinte
Din locașul de-nchinare,
Era cu luare-aminte:

Programul, cine-l conduce?
Cum vorbește și ce spune
Acel frate care-aduce
Un îndemn la rugăciune?

Rob al firii lui curioase,
N-a văzut de la-nceput
Că lângă el se așezase
Cineva necunoscut.

Să-l mai fi văzut vreodată
Nicidecum nu-și amintea;
Dar a simțit, așa deodată,
Că străinul îi vorbea.

A simțit!... Și-i de mirare
Că buzele-i nu se mișcau,
Dar auzea vorbele care
În inimă-i pătrundeau.

"Fiule, în a ta minte
Te socoți singur înțelept;
Dar lasă judecății sfinte
Ce e drept și ce-i nedrept.

Tu bârfești cu răutate
Și pe frați îi cercetezi;
Dar, întâi și-ntâi de toate
Tu pe tine să te vezi.

Tu vorbești de orișicine
Cu atâta ușurință!...
Dar încearcă-te pe tine
Dacă tu ești în credință!

Tu cu satisfacție spui:
'Fratele-a zis ceva rău';
Vezi paiul din ochiul lui
Dar nu vezi bârna din al tău.

Pentru o greșeală mică
Tu îl mustri cu putere
Când păcatul tău, adică,
Îl porți mândru la vedere.

Când pruncii lui se zbenguiesc
Te pricepi să-i dădăcești,
Pe când ai tăi se rătăcesc
Pe cărările lumești.

Dar pentru cei în întuneric
Cărora le bagi de vină,
Ești tu pentru ei un sfeșnic
Care aduce lumină?

Cum este a ta vorbire
Cu frații din adunare?
E cu har? E cu iubire?
Este ea dreasă cu sare?

Poate fi stăpână-n tine
Dragostea întâi de toate?
Când ți-i greu să-ntinzi o mână
Salutând cu 'Pace, frate!'

Unde-i umilința, oare?
Ești tu blând? Ești tu smerit?
Când i-ai cerut tu iertare
Fratelui, că i-ai greșit?

Așadar, te pocăiește!
Nu mai căuta greșeli!
Că Domnu-n inimă-ți privește
Și pe Domnul nu-L înșeli.

Numele ți-e scris în Carte,
Deci, veghează-n al tău mers;
Ca nu cumva din neveghere
Numele să-ți fie șters."
+++++
Apoi, străinul a ieșit,
Nevăzut, precum intrase,
Chiar când timpul rânduit
Închinării se-ncheiase.

De la amvon și până-n prag
Toți aveau ceva de spus
Și se salutau cu drag
Cu "Pacea Domnului Isus!"

Doar fratele cu pricina
Era pe bancă prăbușit...
Tocmai își văzuse vina
Și plângea, plângea zdrobit.

"Oare ce s-a petrecut?"
Se-ntrebau frații în gînd,
Că pân-acum nu l-au văzut
Niciodată lăcrimând.

Și se ridică bietul frate,
Parcă frânt... Încetișor...
Cu mîinile împreunate
Se-adresează tuturor:

"Cu umilință cer iertare
Frații mei, că v-am greșit!
Dar vreau să știe fiecare
Că astăzi Domnul m-a smerit!"
Amin!