Mă dor ruinele cetății
Și fala ce-a avut-o, rău mă doare...
Flamurile steagului iubit,
Ce încă-și leagănă culorile în blândul soare.
Glasul bunicii cu nepoți de mână,
Tații cu-animalele la adăpat pe înserat
În scârțâitul de fântână
Pe care nici acum nu l-am uitat.
Mă doare...
Brațul mamei-ntins cu boabe pentru oare,
Și ''Bună sara! ''spus
Din cârca ierbii-aduse din ponoare...
Fumul alb ce unduia din coșuri,
Vioara ne-acordată ce aduna la poartă,
Pe-ai casei și vecinii de-altă dată...
Mă doare ''zborul rupt''
De păsări-n înserare,
Ce se pierdeau... dincolo de albastra zare...
Mieii plângând de mame în surdină
Și rugăciunea bunilor șoptită în grădină.
...Mă doare...
Secera pe cui uitată,
Și geamătul pădurii tăiate și furată.
...Mă doare tot, în plânsa-mi țară!...
Tristețea-i, jefuirea, mă-nfioară...
Nici cucii nu vor mai cânta,
Fără pădure-n primăvară!
Mă doare tot și toate
În plânsa-mi și batjocorita ȚARĂ!

SandaTulics-18 septembrie 2016
New-Jersey