De ce porți tu povara
Autor: Ica Dragoi
Album: Siguranţa mântuirii
Categorie: Evanghelizare
De ce porți tu povara ce-i grea, apăsătoare?
Vino la poala crucii, vino să-ți dau iertare.
Eu pot să-ți dau credință, alin și mângâiere,
Pot să te întăresc, și să îți dau putere.

Chiar dacă tu ești slab, te chem să vii la Mine,
Eu sunt atotputernic, și brațul Meu te ține.
Am plătit pentru tine, și te-am răscumpărat,
Primește mântuirea, azi poți să fii salvat.

Vino te rog la Mine, nu sta nepăsător,
Vino să-ți dau viață, să-ţi fiu Mântuitor.
Ai pribegit destul în lumea păcătoasă,
Copil rătăcitor, întoarce-te acasă.

Chiar azi primești iertarea, și mântuirea-n dar,
Acum este momentul, cât încă este har.
Astăzi grăbește, vino, și nu mai amâna,
Căci mâine nu se știe, mâine nu-i ziua ta.
Amin

Ica Drăgoi
24.09.2016
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/153788/de-ce-porti-tu-povara