Mai iartă Doamne...
Autor: Maria Luca
Album: Ascunde-mă Doamne în Tine!
Categorie: Trezire si veghere
Mai iartă Doamne slăbiciunea mea
Şi-al meu păcat ce mă apasă greu...
Mi-e dor de pacea ce-o simţeam odată,
De dragostea dintâi din Dumnezeu...

Am străbătut Părinte cale lungă
Şi m-au rănit mulţimile de spini...
Veşmântul alb acum s-a murdărit
Căci m-au atins în trecere străini...

Sunt obosit, suspin şi plâng amarnic
Căci dorul după Tine ţipă, doare...
Te chem îngenuncheat la poala crucii
Credinţa să-mi măreşti... să-mi dai salvare...

Priveşte către mine...mă atinge
Şi fă din mine Tată ce vei vrea
Dar iar Te rog din inima fierbinte
Mai iartă Doamne slăbiciunea mea!

Vulcan-15-09-2016
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/153812/mai-iarta-doamne