Oamenii sunt plini de ură,
N-ascultă de Dumnezeu,
Așa scrie în Scriptură,
Și așa a fost mereu.

Diavolul cel necurat,
I-a ademenit pe toți,
Și-a făcut din oameni sfinți,
Criminali, bandiți și hoți.

Te-ar ucide cu privirea,
Doar de dragul banului,
De-ar putea, te-ar arunca,
Până-n fundul iadului.

Căci invidia i-a cuprins,
Și îi macină mereu,
Nu mai au nimic în suflet,
Sunt orfani de Dumnezeu.

Sunt robiți de patimi grele,
Măcinați de amăgire,
Nu mai au strop de putere,
Nu mai au strop de iubire.

Se îndreaptă zi de zi,
Înspre iadul cel aprins,
Unde focul arde veșnic,
Și nicicând nu va fi stins.

Așa-i omul păcătos,
Fuge zi de zi spre moarte,
Nu ascultă de Hristos,
Ci se duce mai departe.

El declară cu putere,
Că-i creștin adevărat,
Și că face fapte bune,
O, cât este de-nșelat.

Este greu să fii robit,
De a banului putere,
El te lasă gol, sfrijit,
Fără nici o mângâiere.

Dar Hristos ce-I veșnic viu,
El îți dă prin Harul Său,
Mântuire și iertare,
Te face fiu de Dumnezeu.

Vino, nu mai amâna,
Omule, azi, mântuirea!
Hai, deschide-ți inima,
Și primește fericirea!

Doar cu El ești fericit,
În viață pe pământ,
Lângă El ești mântuit,
Pregătit de Raiul Sfânt.