Privesc spre cer
Autor: Ica Dragoi
Album: Binecuvăntare
Categorie: Diverse
Privesc spre cerul Tău și prin credință,
Te văd o Doamne stând pe tronul Tău,
Îngenunchez, mă rog și-n umilință,
Îți mulțumesc, ești Dumnezeul meu.

Ție mă-nchin, Te laud, îți dau onoare,
Îți mulțumesc căci m-ai răscumpărat,
Mi-ai dat în dar:Mântuire, iertare,
M-ai curățit,o, Doamne , m-ai salvat.

Privesc spre cer și Duhul îmi șoptește,
Mă `ndeamnă să îți cânt neîncetat,
Și soarele cu dragoste-mi zâmbește,
Spunându-mi cât ești Tu de minunat.

Te laud o Doamne-n fiecare clipă,
Prin versul ce cu dragoste îł scriu,
Ești Dumnezeul meu ce mă ridică,
Spre înălțimi de har, spre cerul azuriu.
Amin

Ica Drăgoi
29.09.2016
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/154064/privesc-spre-cer