Nu sunt...
Autor: Sav Simona
Album: vol 6
Categorie: Zidire spirituala
Nu sunt...
Nu sunt în viață comparații
Și nici să ți se dea vreun sfat
Căci nu există-n lume grații
Ca cele ce-s din ceru-nalt...
Nu sunt exemple, explicații
Ce pot să-ți dea-ntâietatea
De-a fi părtaș în umilință
Ca Cel ce a dat biruință.
Nu sunt motive dintr-o mie
Să nu faci voia lui Hristos
Și să-ți dedici întreagă viață
Luptând ca să trăiești frumos.
Nu sunt...
Deși tu le găsești mereu
Dar ia aminte, te desparte
Zi după zi de Dumnezeu...
Căci lupta ce se dă în fire
Își caută drepturi zi de zi
Și-ți lasă fința ta pustie
Lipsită de-orice bucurii...
Deci, hotărăște-te în viață
Și ia ca bun, mărețul sfat:
Că nu există-n lume nimeni
Cu Domnul a fi comparat!
El este pace și putere
El este totul pentru cei
Ce-I cer putere și credință
Și-au ochii îndreptați spre cer.
De-aceea, nu e cu putință
Ca să-L compari așa pe El
Cu nici o prioritate-a vieții
Căci nu e nimenea ca El!
El te învață ascultarea,
Și te învață ca să rabzi
Și tot El duce cu tin' greul
Căci nu te lasă ca să cazi.
El este pace, sănătate,
Alin în orice suferinți
În mîna Lui găsești de toate
Și-ți dă in viață mii de punți.
Se va vedea când răsplătirea
Va-ncununa la dreapta Sa
Pe orice suflet ce acuma
Pricepe cum e a-L urma.
Deci, hai să dovedim în toate
Căci El e Domn și pentru noi
Să dăm Cuvântului valoare
Și harul Său să-L prețuim!
Și, fiindcă nu sunt comparații
Haideți mai mult să dovedim
Căci El adus-a mii de grații!
O! Slavă Lui în veci! Amin!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/154092/nu-sunt