Versete de bază: ”Omul acela s-a dus și a spus Iudeilor că Isus este acela care-l făcuse sănătos. Din pricina aceasta, Iudeii au început să-l urmărească pe Isus, și căutau să-l omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului. Dar Isus le-a răspus: Tatăl meu lucrează până acum, și eu deasemenea lucrez. Tocmai de aceea căutau și mai mult Iudeii să-l omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua Sabatului, dar și pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl său, și se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu.”(Ioan5:15-18)
Creștinii veridici au Duhul lui Hristos, prin care îl numesc pe Yahveh :”Tată!”. (Galateni 4:6) Acest Duh le imprimă atitudini specific hristice, concretizate în gânduri, vorbe și fapte. La aceste atitudini se referă și apostolul Pavel atunci, când ne îndeamnă să ne verificăm dacă suntem în credință:”Pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință. Pe voi înșivă cercați-vă. Nu recunoașteți voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteți lepădați.”(2 Corinteni 13:5) Dacă Hristos este în noi, și noi putem fi acuzați de Iudei și de creștinii iudeizatori că ne facem fii și fiice ai lui Dumnezeu și nu respectăm Sabatul și alte prescripții ale Legii lui Moise. Dacă iudaizatorii nu ne osândesc, atunci calitatea noastră de ucenici ai lui Hristos se pune sub semnul întrebării. Iudeii și ateii trebuie să ne urască fără motiv , precum l-au urât și pe Domnul Isus. Iar cine urăște pe Isus urăște și pe Tatăl. (Ioan 15:23)
Pasajul care constituie fundamentul prezentului studiu este precedat de descrierea unei vindecări divine. Domnul Isus, întâlnind un slăbănog la scăldătoarea Betesda din Ierusalim, i se adresează astfel. ”Scoală-te, ridică-ți patul și umblă.” Îndată omul acela s-a sculat sănătos, și-a luat patul, și umbla. Iudeii, văzându-l, cum își ducea patul în zi de Sabat, l-au mustrat pe proaspătul vindecat:”Este ziua Sabatului, nu-ți este îngăduit să-ți ridici patul.”
Oare Domnul Isus nu cunoaștea Legea lui Moise care interzicea să aprinzi focul în sobă în ziua Sabatului? Neîndoielnic, o cunoștea bine. Atunci de ce a poruncit slăbănogului să-și ridice patul și să umble? Mai întâi, pentru ca bolnavul să dovedească practic că este tămăduit, făcând un lucru de care nu era în stare mai înainte. Apoi, pentru ca tămăduitorul să demonstreze că este și Domn al Sabatului. (Marc 2:27,28) El ne învață, că ”Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat.” Aceasta înseamnă că, în ochii lui Dumnezeu, omul este mai important decât Sabatul.
Ceea ce nu știu anumiții evangheliști, ori nu vor să știe, este faptul că, prin schimbarea preoției levitice în preoție iudaică, s-a schimbat și Legea, Legea lui Moise cedându-și locul Legii lui Hristos. (Evrei 7:12) Iar vechiul legământ a fost înlocuit cu cel nou. (Evrei 8:13) Ori,și cartea legământului vechi , Pentateucul, se înclude în legământ vechi. De unde această râvnă să respectăm prescripțiile cărțile lui Moise? N-avem noi Evanghelia drept carte a Noului Legământ? Unde scrie în Evanghelie să cinstim Sabatul? În schimb scrie că ucenicii se adunau în prima zi a saptămânii (Ziua învierii Domnului) ca să frângă pâinea. (Fapte 20:7)
Prima zi a săptămânii are o semnificație enormă, dacă luăm în considerare că lumea această trecătoare, sortită pieririi, a fost creată în șase zile, iar în cea de a șaptea Dumnezeu s-a odihnit . A opta zi este simbolul unei noi creații, care nu se poate clătina, simbolul unei lumi veșnice. Iată de ce trebuia Isus Hristos să învie în prima zi a săptămânii, ca să fie primul născut al unei lumi noi. El s-a născut a doua oară din moarte, putând trece prin ziduri ca să se înfățișeze înaintea ucenicilor în camara de sus. El este deci primul element al unei noi creații. Dacă cei din prima creație cinstesc ziua a șaptea, recunoscând că sunt creaturi ai lui Dumnezeu, cei din a doua creație cinstesc ziua a opta (prima zi a săptămânii), recunoscând că sunt creaturi noi în Hristos. (cf.2Corinteni 5:17) Știm că creaturile vechi sunt în Adam, iar cele noi sunt în Hristos. Dacă cineva este în Adam este obligat să țină Sabatul.
Concluzând cele de mai sus, ne dăm seama că Iudeii legaliști aveau perfectă dreptate, zicând că Isus nu cinstea Sabatul cu rigoarea cerută de Moise, chiar că sfidează ordonanța privitoare la ținerea Sabatului. Această sfidare se vede din porunca dată slăbănogului să-și poarte patul. Dacă El era într-adevăr ucenicul lui Moise, ar fi putut spune slăbănogului: ”Scoală-te, și umblă”, fără să-l încite să-și ducă patul cu sine.
Celălalt punct al acuzării, că Isus pretindea numai că este Mesia promisă prin proorocii Vechiului Testament, dar în realitate nu era Fiul lui Dumnezeu, cade la o simplă cercetare a Scripturilor. Isus din Nazaret s-a născut în Betleem din fecioara Maria, în casa lui Isai, tatăl lui David, a fost vândut cu 30 de arginți. (Isaia 7:14; Mica 5:2; Isaia 11:1,2; Zaharia 11:12) Crucificat între doi tâlhari, i s-au tras la sorți hainele, nu i s-au frânt oasele, a fost trăpuns la a cincea coastă de sulița romană, a fost înmormântat într-un mormânt de om bogat, a înviat a treia zi. (Isaia 53:9,10; Psalmul 22: 16,18; Zaharia12:10; Psalmul 16:10; Matei 27:35,57-60; Ioan 19:31-34) Toate aceste lucruri au fost profețite despre El cu 1000, respectiv 700 și 400 de ani înainte de întruparea sa.
În ceea ce-l privește pe Isus din Nazaret, El își dovedea calitatea de Fiu al lui Dumnezeu prin miracolele pe care le săvârșea în favoarea bolnavilor și a demonizaților. Evangheliștii narează cum Isus a înviat din morți pe fiica lui Iair, pe fiul văduvei din Nain și pe Lazăr din Betania. (Luca 8:51-56; Luca 7:11-17; Ioan cap.11) Întrebat fiind de farizei dacă el este Hristosul, Isus le-a răspuns:”V-am spus, și nu credeți. Lucrările pe care le fac eu în numele Tatălui meu, ele mărturisesc despre mine. Dar nu credeți, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteți din oile mele. ”(Ioan 10:22-26)
Aceeași întrebare i s-a pus și în fața sinedriul, întrunit ca să-l judece. ”Și marele preot a luat cuvântul și a zis: Te jur pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă esți Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. Da, i-a răspuns isus, sunt.” (Matei 26:63,64) Preotul cel mare a considerat această declarație drept o hulă,și a hotărât,în comun acord cu sinedriul, moartea lui Isus.
Conchidem cu o declarație a apostolului Ioan:”Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu. Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu l-a cunoscut nici pe El.”(1 Ioan 3:1)
Sighisoara, 11 decembrie 2015 Szekely Carol