Sonetul bucuriei
Autor: Simion Felix Marţian
Album: Doruri si sonete
Categorie: Diverse
În inimi însolzate cu tristețe
Defuncte simțăminte ruginesc,
Iar florile speranței se-ofilesc,
Restante la factura de tandrețe.
Strivite-ntre placid și nebunesc
Stau inimile gata să înghețe,
Când spunem c-aroganța e noblețe
Și rictusul c-ar fi un râs firesc.
E, Doamne, strepezită lumea mea,
Crescând doar bucurii fără petale,
Că trebuie, urgent, schimbat ceva.
Și, ca s-o smulgi tristeții abisale,
Părinte-al îndurării, Te-am ruga:
„Dă bucuria mântuirii Tale!”
Amin
Vulcan, 1 octombrie 2016
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/154100/sonetul-bucuriei