În dreptul meu e scris: Iertare!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Voi merge pe urmele Tale!
Categorie: Zidire spirituala
În dreptul meu e scris: Iertare!
În dreptul meu e scris: Iertare
A scris Isus, prin suferință
Și mă întreb adesea, oare,
Nu sunt dator să am credință?
Nu sunt dator să-L recunosc
Ca Domn și drept Mântuitor?
Nu sunt dator să spun c-a fost
Și este al meu Salvator?
El m-a iertat, o știu prea bine,
Prin Duhul Sfânt mă înțelepțește
Și tot prin Duh îmi dă de știre,
Căci El din ceruri mă iubește.
Eu sunt copilul Său iubit
Pe care l-a răscumpărat,
Eu, cel care-am păcătuit
A Sa iertare am căpătat.
Și-n dreptul tău e scris IERTARE,
Avem același Salvator,
Lui să-I aducem închinare
Căci este bun și iertător,
Este milos și minunat
E unic și perfect în toate,
El drept la viață ne-a mai dat
Prin harul Său făcute-s toate,
Și cerul, stelele, pământul,
Tot Universul e al Său
Iar omul cu inima, gândul,
Mărire-I dau lui Dumnezeu.
Amin
Câmpia Turzii, 1 octombrie 2016
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/154111/in-dreptul-meu-e-scris-iertare