Atunci când încercări m-apasă!
Autor: Sabadac Viorel
Album: Din mila Domnului
Categorie: Incurajare
Atunci când încercări m-apasă!

Pentru încercările din viață,
Știi, că n-am nicio speranță!
Știi, că n-am la cin’ să strig,
Când chinu aș vrea să-nving!

Când suferința-mi este grea,
Cui să-i spun durerea mea?
Cine ascultă glasul meu,
Decât Bunul Dumnezeu?

Când lipsuri multe mă apasă
Și când puterile mă lasă,
Cine ascultă glasul meu?
Decât Bunul Dumnezeu?

Și când în trup, nu am alin,
Și-n suflet am un cumplit chin,
Cui să-i spun de-a mea durere?
Cine în Duh mi-i mângâiere?

Când toți își văd de drumul lor
Și-n toate-și au câte un zăvor
Nu vor s-asculte, să audă,
Nici un minut, nici o secundă.

DOAR TU O, DOAMNE, DUMNEZEU
Vii prin al Tău Duh, în Duhul meu
Și mă asculți, mă înțelegi,
Minute-n șir, zile întregi.

Și vindecare în trup îmi dai
Și sufletu-mi conduci în Rai
De aceea eu Te chem mereu
Căci Tu ești Domn și Dumnezeu

Te laud și Te preamăresc,
Isus iubit, Tată ceresc,
Că-n harul Tău nemărginit,
Tu pentru mine Te-ai jertfit.

Ca liber astăzi să trăiesc,
Și-n libertate să-Ți slujesc.
De când la cruce Te-am primit
Și de păcat m-ai izbăvit.

Ești Minunat, Ești Glorios,
O, Domnul meu Isus Hristos
Eu Ție astăzi mă închin,
O, Miel prea scump, o, Miel Divin! 2.10.2016 HUȘI
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/154126/atunci-cand-incercari-m-apasa