Bucură-te din inimă, credinciosule, dar ai grijă ca bucuria ta să vină de la Domnul. Ai multe motive de bucurie în Dumnezeul tău, fiindcă poţi cânta împreună cu David: „Dumnezeu… bucuria şi veselia mea” (Psalmi 43:4). Bucură-te că Domnul domneşte, că Iehova este Rege! Bucură-te că El tronează şi conduce toate lucrurile!
Fiecare atribut al lui Dumnezeu trebuie să devină o rază în soarele bucuriei noastre. Faptul că El este înţelept ne bucură atunci când ne privim nebunia. Faptul că El este puternic ne înveseleşte, fiindcă noi tremurăm de slăbiciune. Faptul că El este veşnic va fi întotdeauna o temă de bucurie, pentru că noi suntem trecători ca iarba.
Faptul că El este neschimbător ne face să izbucnim în cântare, fiindcă noi ne schimbăm în fiecare oră. Ştim că El este plin de har, că harul izvorăşte din El, şi că acest har al legământului ne-a fost dat nouă; este al nostru, ca să ne curăţească, să ne păzească, să ne sfinţească, să ne desăvârşească, să ne ducă în slavă — toate aceste lucruri ar trebui să ne facă să ne bucurăm în El.
Bucuria aceasta în Dumnezeu este ca un râu adânc. Noi i-am atins doar suprafaţa. ştim puţine despre undele lui limpezi şi cereşti, dar în faţă adâncimea este mai mare, şi curentul mai năvalnic în bucuria lui. Creştinul simte că se poate bucura nu numai în ceea ce este Dumnezeu, dar şi în ceea ce Dumnezeu a făcut pentru el în trecut.
Psalmii ne arată că poporul lui Dumnezeu din vechime era înclinat să se gândească mai mult la acţiunile Domnului, şi aveau cântări despre fiecare din ele. Fie ca poporul lui Dumnezeu să numere din nou faptele Domnului! Să spună faptele lui măreţe şi să declare: „voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava” (Exod 15:1).
Să nu se oprească niciodată din cântat, fiindcă bucuria în faptele iubitoare ale Domnului, în providenţă şi în har se arată prin mulţumiri continue, zi de zi, din îndurare în îndurare. Bucuraţi-vă, copii ai Sionului, şi veseliţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru. Strig către Tine cu inima mâhnită, şi zic: „Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!” Psalmi 61:2.
Muiţi dintre noi ştiu ce înseamnă o inimă mâhnită. Este ca şi cum ai fi golit, ca atunci când cineva spală şi clăteşte un vas şi apoi îl întoarce cu fundul în sus la uscat Sau ca şi cum ai fi aruncat în apă şi te scufunzi pe o parte, ca o corabie purtată de furtună. Descoperirea stricăciunii ne va copleşi inimile, atunci când Dumnezeu va îngădui să se tulbure adâncimile depravării şi să iasă la suprafaţă noroiul şi murdăria.
Dezamăgirea şi tristeţea ne vor copleşi şi ele, atunci când vom îndura val după val, ca o scoică sfărâmată, purtată încoace şi încolo de flux. Dar binecuvântat să fie Dumnezeu, în asemenea vremuri nu rămânem fără ajutor. Dumnezeul nostru este Portul corăbiilor bătute de furtună, Adăpostul pelerinilor rătăcitori.
El este mai înalt decât noi – îndurarea Lui este mai înaltă decât păcatele noastre, şi dragostea Lui mai înaltă decât gândurile noastre. Este penibil să-i vezi pe oameni punându-şi încrederea în ceva mai jos decât ei. Insă încrederea noastră este întemeiată pe un Domn înalt şi slăvit El este o Stâncă, fiindcă nu se schimbă; şi este o Stâncă înaltă, fiindcă furtunile care ne îneacă pe noi trec pe sub picioarele Sale.
El nu este tulburat de ele, ci le conduce după voia Sa. Dacă ajungem la adăpostul acestei Stânci, putem înfrunta uraganele. Totul este calm sub protecţia acestui ţărm stâncos. Din nefericire, mintea noastră este aruncată adesea într-o asemenea confuzie, încât avem nevoie de un pilot care să ne conducă la acest adăpost. Pentru aceasta ne-am rugat în textul din seara aceasta.
O, Doamne Dumnezeul nostru, învaţă-ne calea credinţei prin Duhul Sfant, şi condu-ne în odihna Ta. Vântul suflă peste marea noastră, şi mâinile noastre slăbite nu mai pot stăpâni cârma. Numai Tu singur ne poţi conduce în siguranţă printre stânci, ca să ajungem în limanul ceresc Cât de tare depindem de Tine – avem nevoie să ne conduci la Tine! Să fii pilotat înţelept şi condus în siguranţă şi pace este darul Tău, şi numai al Tău.