Primăvara își făcea apariția și în munți. Zăpada începea să se topească, pârâiașele deveneau torente, iar de-a lungul râului care șerpuia peste pajiști se iviră primii șofrani. Animalele care stătuseră în grajd atâta vreme, erau dornice de pajiște și soare. Dinspre sud începu să sufle vântul înspre văi iar brazii și toți copacii reveneau la viață primindu-și seva. Peste tot era o mireasmă plăcută.

   Bunica era ocupată cu curățenia de primăvară iar tatăl cu vițeii nou născuți. Și era bine așa! Fiind atât de ocupați dorul după copii era mai puțin simțit. Cu toate acestea, când priveau vițelușul cu nasul rozaliu, se gândeau la Dani...

   Cât va mai dura până se vor întoarce copiii? se întreba deseori bunica... Chiar și Luca simțea lipsa celor doi...

   Luca însuși se schimbase mult. Din nopatea în care el și-a deschis inima Domnului Isus a știut că multe lucruri se vor schimba. Vechea lui pornire spre furie, spre lene și nemulțumirea nu-și mai găseau loc în inima lui. Curând află și ceea ce-i era de cel mai mare folos: CITIREA ZILNICĂ A BIBLIEI ȘI RUGĂCIUNEA! Cu timpul el deveni un băiat nou care putea suferi să fie tachinat și care nu se mai supăra dacă îndeplinea munci neplăcute. Adeseori după școală mergea la bunica lui ajutând-o la curățenie.

   Plecarea vechiului lui prieten de la munte era o mare pierdere pentru Luca. Bătrânul sculptor se pregătea să-și părăsească căsuța și să se mute la fiul lui la oraș. În ziua plecării Luca îl vizită pentru rămas bun. Bătrânul dăruise tot ce avea iar sculpturile le-a vândut în mare parte. Căsuța dorea însă să o păstreze dorind să rămâna închisă și să-l aștepte mereu...

   - Eu voi reveni deseori aici căci nu voi putea trăi departe de munți... voi sta o vreme acolo jos dar când voi auzi munții chemându-mă mă voi mai întoarce. Am împachetat ceva figurine pentru copiii mei iar una am păstrat-o pentru tine, Luca. E o piesă despre care am crezut că nu mă voi putea niciodată despărți dar acum doresc să ți-o ofer ție, Luca!

   - Sunt tare bucuros să am o piesă de la dumneavoastră.

   Bătrânul scoase din dulap cadoul pregătit. Plin de evlavie, Luca atinse lucrarea cu degetele și ochii radiau de bucurie.

   - Este minunat! Este crucea pe care a murit Isus! Nu pot să-mi închipui cum ați putut sculpta aceste frânghii fără să rupeți bucata de lemn!

   - Da, am sculptat-o în noaptea în care EL mi-a vorbit despre dragostea și îndurarea Lui... în noaptea în care am aflat că voi putea fi iertat. Noi amândoi am vorbit despre iubire. Crucea este locul unde este dragostea este desăvârșită. Iar tu Luca să  știi că te vei lovi mereu de acest lucru. Dragostea desăvârșită e dragostea care continuă să sufere până ce nu mai e nimic de suferit. De aceea Isus a putut striga la cruce: S-A ISPRĂVIT! Pentru că EL a murit, n-a mai rămas nimic, nici un singur păcat care să nu poată fi iertat, nici un singur păcătos care să nu poată fi salvat. El a iubit în chip desăvârșit.

   Cu același tren cu care plecaseră Aneta și Dani, pleca acum și bătrânul lui prieten.

   - Când narcisele vor înflori, mă voi întoarce, Luca. Tu să-mi scrii îndată ce valea va începe să înflorească.

~& ,"& ,"& ,"& ,"& ,"& ,"& ,"& ,"& ,"& ,"& ,"& ,"& ,"& ~. .

   Nu mult timp după aceea la poștă sosi o scrisoare pentru bunica. Luca recunoscu pe plic scrisul Anetei. Era o scrisoare scurtă pe care Luca o citi bunicii pe nerăsuflate:

   Dragă tată, dragă bunică,

   Dani și cu mine ne întoarcem acasă poimâine. Ne bucurăm de gândul revederii. Dani vă roagă să veniți la gară dar să o luați cu voi și pe Albă ca Zăpada.

   Cu dragoste, Aneta

   Pentru Luca niciodată nu mai fusese o zi de primăvară ca aceea. Pădurile aveau un farmec atrăgător iar piscurile albe se profilau puternic pe cerul albastru.

~& ,"& ,"& ,"& ,"& ,"& ,"& ,"& ,"& ,"& ,"& ,"& ,"& ,"& ,"& ,"& ~

   Trenul sosi iar Aneta și Dani stăteau la geam înfierbântați de emoție și făcând semne cu mâinile. Zăriră stând mai deoparte și pe Luca... Dani sări din tren făcându-și loc printre călători...

   - Uite, Luca eu sunt iarăși sănătos! Doctorul tău m-a făcut bine și pot acum alerga. Uite, nu mai am cârje!

... pe Luca-l podidiră lacrimile...

   Greșeala lui fusese iertată și uitată pentru totdeauna. Dani putea merge ca și cum niciodată nu i s-ar fi întâmplat ceva...

   Puterea primăverii făcu ca florile de cais să parfumeze natura iar păsărelele cu mult farmec se desfătau în crengile caisului plin de floare.