Ați auzit că s-a zis celor din vechime: Să nu ucizi, oricine va ucide, va cădea sub pedeapsa judecății. Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său, va cădea sub pedeapsa judecății și oricine va zice fratelui său: Prostule! va cădea sub pedeapsa Soborului, iar oricine-i va zice: Nebunule!, va cădea sub pedeapsa focului gheenei. Așa că, dacă îți aduci darul la altar, și acolo îți aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți darul acolo înaintea altarului, și du-te întâi de te împacă cu fratele tău apoi vino de adu-ți darul. Caută de te împacă degrabă cu pârâșul tău, cîtă vreme ești cu el pe drum, ca nu cumva pârâșul tău să te dea pe mâna judecătărului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului și să fii aruncat în temniță. Adevărat îți spun că nu vei ieși de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuț.

   Când Isus a ținut Predica de pe Munte, nu a predicat unei mulțimi de oameni așa cum este prezentat adesea în ilustrații și filme. Matei scrie:

   Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte și după ce a șezut jos, ucenicii s-au apropiat de El.

   Aceasta deci nu a fost o predică publică, ci o lecție. Ascultătorii erau aceia care aleseseră să lase totul, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-L urmeze. Când s-au adunat în jurul Lui, Isus  s-a așezat și a început să-i învețe. În vremea lui Isus, când un învățător stătea jos era un semnal pentru elevii lui să se adune în jur pentru a primi învățătură. De aceea, putem accepta că învățătura Lui era doar pentru ucenici. Principiile învățate în timpul acestei lecții se aplică doar ucenicilor căci necredincioșii nu pot primi o astfel de învățătură deoarece ei sunt orbi spiritual și mințile lor sunt acoperite.

   Știind acest lucru, ucenicii ar trebui să-și amintească să nu impună predica lui Isus de pe munte necredincioșilor care trăiesc după căile lumii. Mai degrabă ar trebui să se străduiască să implementeze aceste învățături în Împărăția lui Dumnezeu. Atunci, dacă aceste principii de maturitate spirituală locuiesc în inimile ucenicilor lui Hristos, rezultatul va fi că relațiile bune dintre ucenici vor înflori și lumea va crede.

   Deși sunt multe aspecte din lecția lui Isus care ar trebui subliniate, există unul căruia trebuie să-i acordăm atenție specială: dacă învățătura din Matei 5.23-25 ar fi urmată cuvânt cu cuvânt ar rămâne puține de făcut pentru prezbiteri și ceilalți lideri în ceea ce privește relațiile dintre frați. Disputele s-ar potoli repede și ar lăsa loc armoniei. Dar când vine vorba de pus principiul în practică, opusul tinde să devină adevărul. Credincioșii adesea pretind ca mai întâi fratele care a jicnit să se căiască și să-și ceară scuze și apoi fratele care a fost jicnit să-l îmbrățișeze din nou.

   Aceasta este învățătura dată de Isus? În nici un caz!

   El a învățat că fratele ofensat e cel care ar trebui să facă primul pas spre împăcare. De asemenea, mai târziu, Pavel a învățat ucenicii că ar trebuie să nu se certe în tribunale căci e mai bine să fie nedreptățiți decât să meargă la judecată în fața judecătorilor lumești, orbi spiritual. Cum pot cei care nu au nici o înțelegere spirituală - pentru că nu s-au născut din nou și duhul înțelepciunii nu locuiește în ei - să judece corect în problemele legate de Împărăția lui Dumnezeu? Este imposibil!

   De aceea, de dragul zidirii, sfătuirii și mângâierii în cadrul Trupului Lui Hristos ucenicii ar trebui să-și pună în ordine problemele din propriile lor relații și cel ofensat să-l abordeze pe cel ce l-a ofensat. Este greu?

   Da, dar este conform cu caracterul Împărăției lui Dumnezeu și al învățăturii fondatorului acestei Împărății, ISUS HRISTOS!