Doar să mă rog, atât mai pot...

...Nu pot zâmbi când lacrima mi-e casă,
În inimă-i pustiu... e iască...
Nu pot cânta când vântu-și bate frigul
Și nici cocoșii nu-și mai strigă -cucurigu',

Nu pot cânta când păsările pleacă,
Când frunzele nu se mai văd pe creangă,
Nici pitpalacii nu se-aud la baltă
Și țara-mi este-atât de-nlăcrimată..

Nu pot zâmbi când primăvara floare n-are,
N-are-unde-nflori,
Pădurea-i dusă, petalele-i sunt arse
De nemilosul, crudul soare...

Când păpădia-i neagră de tristețe
Și oamenii-s cu ochii-n jos,
Nu își mai dau de supărare nici binețe...
Nu pot cânta,

Nu pot zâmbi ,
Când atât de greu îmi plânge țara,
Când mi-au furat străinii primăvara,
Când mierlele jelesc și nu mai cântă,

Când iarba-i galbenă-n tristețe-n jos, pe luncă...
Doar să mă rog, atâta pot!
Să-L chem pe Domnul milei-Savaot ,

Să-i întâlnească pe-acei cu poftele pline de sânge,
Ce fac copiii... mamele... a plânge..


26 0ctombrie 2016 SandaTulics
America