Aproape, mai aproape de al nostru Mire
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Foșnet stelar
Categorie: Incurajare
Aceste dimineți în care mă trezesc,
În slava rochiei-Mireasă,
Îmi fericește cugetul, mi-l face mai curat
-O zi-nsorită, în drumul către Casă!

Aceleași nopți cu ''ochi de ziuă''
Sfânt rugăciuni spre Tine îndreptate
Sunt semafoare, ce-s aprinse
Spre cerurile binecuvântate.

-Acele-apusuri atât de-arzânde
Ce, parcă plâng cu foc la despărțire,
Mă duc cu gândul la promisiunea:
-Aproape, mai aproape de al nostru Mire!

-Acele zile-nnourate,
Cu plâns, răceli și iarnă pe neașteptate,
Cu străduința de-a rămâne pe cărare,
Mă-ndreaptă tot spre veșniciile atât de adorate.

...Așa adun în mine ani,
Și nopți, și dimineți, cu Tine. Zile,
Spre minunatul, noul Canaan,
Unde voi dăinui cu Tine, pe vecie!

7 noiembrie-Sanda Tulics, USA


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/155318/aproape-mai-aproape-de-al-nostru-mire