Da, Cel Prea-nalt
Autor: Mateas Teodor
Album: Un nou început
Categorie: Laudă și închinare
Da, Cel Prea-nalt
Nu Și-a-ntors fața de la mine
Și nu va zăbovi
Să-mi vină-n ajutor.

El nu mă dă uitării
Când încercarea vine
Mă pune sus pe stâncă
Și udă al meu ogor.

Căci nu m-a ajuns încă
O-ncercare prea mare
Ce n-a fost potrivită
După puterea mea.

Toiagul și nuiaua-I
Mă mângâie pe cale
Mă scapă de povața
Ce-ar duce la pierzare.

Da, Domnul nu m-a lepădat
El e a mea scăpare
Chiar rănile mi le-a legat
Balsam pe ele a turnat.

Știu dreapta mea nu va cădea
Căci Domnul stă înaintea mea
Hristos e răsplătirea mea
Răsplata mea cea foarte mare.

Mi-aduc aminte de poporul
Ce prin pustie L-ai purtat
Și i-ai hrănit precum pe îngeri
Prin mana sfântă ce le-ai dat.

Mi-aduc aminte de Ilie
Avraam, Isaac și Israel
Cu ei și eu o veșnicie
Vreau să te laud Domnul meu.

Căci mare e a Ta-ndurare
Și cât de scumpă-i jertfa Ta
În locul meu ai stat pe cruce
Și-am viață-n învierea Ta.

Din pâinea sfântă a vieții
Tu fiecăruia să dai!
Și ne dă apă din izvorul
Ce ne dă viața pentru Rai!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/155536/da-cel-prea-nalt