Venea un om la Dumnezeu. . .
Venea purtând păcatul greu
De-a lui povară apăsat
Venea un om împovărat
Venea la Tatăl său. . .

Și-n jurul lui treceau cântând
Mulțimi de oameni alergând. . .
Priveau spre el nepăsători
Ba îl răneau adeseori
În inimă și-n gând. . .

Iar bietul om însingurat
Mergea spre Cel ce l-a creat. . .
Purtând o cruce ce-l strivea
Pe calea-ngustă el pășea
Spre Tatăl prea-înalt. . .

Și uneori privea spre zări
Cu ochi pierduți în depărtări. . .
Îngenunchea și vocea lui
Bătea la poarta cerului
Pe-a dragostei cărări. . .

Și Tatăl Sfânt îl asculta
Cu Dreapta Sa îl ridica
Și îl strângea duios la piept:
”De-atâta vreme te aștept
De ce suspini așa?

Oare n-am fost cu tine Eu
Același veșnic Dumnezeu?
Nu te-am vegheat? Nu te-am iubit?
Nu ai simțit că ești iubit?
Nu ți-am vorbit mereu?

Chiar dacă-ți pare calea grea
Încrede-te. . . nu te lăsa. . .
Mai e puțin și voi veni
Să duc în cer, în veșnicii
De-aici mireasa Mea! ”

Venea un om acum cântând. . .
Venea cu Tatăl sfânt în gând
Și un ecou îl motiva
Când inima cu drag cânta:
Eu vin. . . Eu vin curând!

Vulcan-06-11-2016
Mary