În timpul unei rugăciuni, Duhul lui Dumnezeu m-a oprit și nu știam ce să fac. Ce să faci atunci când nu mai ai putere să rostești cuvinte sau când efectiv nu mai poți să spui nimic pentru că – nu poți? Nici eu nu am știut în acel moment, însă mi-am dat seama de un lucru și anume, importanța pe care o dăm tot mai puțin asupra lucrurilor pe care Dumnezeu dorește să ni le spună. Am tăcut!

Am ajuns să vorbim de prea puține ori cu Dumnezeu și atunci când o facem, avem pretenția ca El să ne acorde timp spre a vorbi, însă noi nu-i mai alocăm după aceea timp să ne răspundă. În momentele acelea de rugăciune, mi-am dat seama că cer lucruri(multe lucruri). Când liniștea și-a făcut loc în mintea și în sufletul meu, m-am uitat în jur și mi-am dat seama de tot ce dețin. Plângeam, însă plângeam că eram dezamăgit de lucruri trecătoare, eram supărat pe greșelile pe care eu le făcusem – unde era problema? La mine – sau mai bine spus, la rugăciunile mele greșite…

Mi-am dat seama încă o dată cât de minunat este să plângi după prezența lui Dumnezeu. Când oamenii plâng după oameni, când oamenii plâng după avuții, când oamenii plâng pentru eșecul lor – eu nu trebuie să fiu asemenea lor, pentru că aceste lucruri nu-mi vor garanta niciodată veșnicia binecuvântată, ci doar o fericire trecătoare. Eu trebuie să plâng după prezența lui Dumnezeu pentru ca, mai apoi, să mă bucur în aceasta!

Nu-ți mai permite să plângi inutil! Ai uitat în Cine ți-ai pus nădejdea? – sau ai schimbat probabil conducătorul vieții tale fără să-ți dai seama?! Știu un lucru – 1.000 să cadă alături de mine și 10.000 la dreapta mea, dar eu voi sta în picioare și mă voi bucura de strălucirea slavei Sale!

Pune-ți, dar, încrederea în Dumnezeu!
Nu te teme, căci este cu tine și-ți va veni în ajutor!