Revelarea mângâierii
După ce l-a lăsat pe Iov să reflecteze asupra faptului că Dumnezeu este și Creatorul, Arhitectul lumii, El li S-a arătat în calitate de Revelator și Mângâietor. Și răspunsul umil al lui Iov a fost:
Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă.
Dumnezeul către care a strigat i-a ieșit înainte în întâmpinare ca Revelator și Mângâietor!
Este foarte bine să știm, să auzim și să citim despre Dumnezeu, dar trebuie să vină un moment al predării personale.
Dedicarea noastră înaintea lui Dumnezeu conține suficient adevăr obiectiv pentru ca pretențiile de adevăr să poată fi verificate. Biblia nu este o carte fantezistă de speculații spirituale emanate de visători. Ea conține afirmații istorice, geografice și filozofice care pot fi evaluate și confirmate de istoric, arheolog și filozof. Dar momentul de real contact urmeză abia atunci când cunoașterea la persoana a III-a - cunoașterea despre Dumnezeu - se transformă într-o încredere la persoana întâi în Dumnezeu și în predare înaintea voinței Lui. Abia atunci înțelegerea personală produce o atitudine transformată.
Vechii israeliți au făcut o greșeală colosală. În loc să accepte responsabilitatea personală și să vină direct la Dumnezeu, ei au vrut să fie reprezentați de Moise înaintea lui Dumnezeu. Au cerut un rege care să îi absolve de responsabilitatea politică, atunci când Dumnzeu a dorit să fie El Însuși Regele lor. Pe scurt, NU AU VRUT UN CONTACT DIRECT CU DUMNEZEU!
Istoria Bisericii e așa de plină de așa-zișii mijlocitori care au privat omul simplu de privilegiul de a veni direct înaintea lui Dumnezeu. Răul cauzat de acest lucru în omenire și în creștinism este incalculabil. Pe lângă multele răsturnări de situații ale istoriei, o altă sursă de eroare a fost supoziția, împărtășită de mulți că Dumnezeu nu poate fi cunoscut căci e mult prea departe de noi. Scriptura ne amintește că, în îndurarea Lui, Dumnezeu ne-a chemat la El într-un mod personal. El Se apropie de fiecare bărbat, femeie și copil în parte și spune:
Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă.
Rareori vorbesc despre momentul de cotitură din viața mea, căci el este foarte personal și uneori mai simt și azi durerea când mă gândesc la el, ca să nu mai menționez toată stânjeneala pe care a provocat-o familiei mele. Dar îmi e imposibil să nu mă gândesc la acel moment crucial din viața mea. La șaptesprezece ani, fără o agonie și o intensitatea ieșite din comun, am ajuns la concluzia că viața nu are nici un sens. Cu cât mă gândeam mai profund la durele ei implicații, cu atât eram mai convins de decizia pe care am luat-o. Acea decizie mă îndemna să găsesc o metodă de a-mi curma propria viață.
Îmi amintesc că m-am trezit pe un pat de spital după ce am eliminat din organism toată otrava pe care o înghițisem, încă nesigur de posibilitatea recuperării totale. În timp ce zăceam acolo, cu trupul deshidratat, ascultam citindu-mi-se din Scriptură. Adevărul veștii că Isus Cristos poate să intre și în viața mea și că pot să-L cunosc personal pe Dumnezeu mi-a năvălit cu o putere deosebită în inimă. În acel moment, printr-o rugăciune simplă ce exprima încrederea, inima mea disperată s-a transformat realmente într-o inimă ce a găsit sensul deplin al vieții.
Dumnezeu S-a apropiat de un adolescent ce zăcea pe un pat de spital. Imaginează-Ți!
Lui Dumnezeu I-a păsat suficient încât să-mi audă strigătul. Ce lucru incredibil, să Îl intereseze personal zbaterile vieților noastre. Cea mai bună cale de a exprima ideea aceasta este să spun că atotsuficiența și măreția Lui nu ne privează de bucuria minunată de a ni se recunoaște individualitatea și de a ști că avem o valoare unică înaintea Lui. Aceasta e și ideea din pilda lui Isus despre păstorul ce a lăsat nouăzeci și nouă de oi în staul și a pornit în căutarea celei pierdute.
Vastele implicații ale Evangheliei la nivelul istoriei și al întregii umanități nu ar trebui să diminueze aplicabilitatea ei care este una personală. Probabil că a fost o revelație pentru Iov să realizeze că multe din cunoștințele lui despre Dumnezeu au fost mediate de gândurile altor oameni - gânduri asupra cărora nu a reflectat niciodată personal. Exact în aceeași situație au fost și prietenii lui - bogați în aluzii la spusele altora, dar săraci într-o cunoaștere personală a lui Dumnezeu.
Domnul Isus i-a atras atenția lui Petru în privința aceleiași slăbiciuni evidente. Petru a citat bucuros cuvintele altora despre Isus, dar Isus l-a întrebat:
Dar voi ... cine ziceți că sunt Eu?
De aceea, nimeni nu vorbește cu mai multă autoritate despre devastarea păcatului decât acela care a cunoscut-o personal. Nimeni nu cunoaște mai bine puterea înnoitoare a lui Dumnezeu decât acela care a trecut prin această experiență. Dumnezeu nu este doar Dumnezeul puternic al creației, El este și Dumnezeul prezent în suferințele noastre. Dumnezeu nu l-a abandonat pe Iov ci a stat personal lângă el.
Abia când durerea e cunoscută într-un context personal și soluția ei e resimțită direct, orice altă soluție, oricât ar fi ea de bună, va părea pur academică.
Toate răspunsurile date cuiva care suferă se vor izbi de urechi surde până când persoana în cauză va recunoaște personal că Dumnezeu a vorbit și S-a revelat mai întâi în Cuvântul Lui și apoi prin propria experiență.