Ecclesiastul sau Propăvăduitorul, Cap. V - Fericirea este-n Domnul
Autor: Marin Mihalache
Album: Cantare Domnului
Categorie: Laudă și închinare
Fiule, păzeşte-ţi calea
Când te duci la Casa Sfântă
Că din câţi vor fi acolo
Prea puţini ştiu ce cuvântă.
Tu ascultă mai degrabă,
Fii isteţ, nu fii pripit
Dumnezeu care e-n ceruri
Vede totul desluşit.
Să te rogi nu-n vorbe multe,
Ci în Duh şi pietate,
Dumnezeu iubeşte numai
Miezul vorbelor curate.
Dac-ai legământ cu Domnul
Implineşte-l mai degrabă
Lui nu-I plac cei fără minte
Care uită să-I dea slavă.
Mai bine nici nu promite
Dacă n-ai gând să-mplineşti
Gurii tale pune pază
Decât să păcătuieşti.
Dacă visu-i vanitate,
Vorba-i mare legământ
Teme-te de-acum de Domnul
Pentru orişice cuvânt.
Dacă pe sărac l-apasă
Nedreptatea celuilalt
N-avea teamă, peste toate
Stă de veghe Cel Prea’ Nalt.
Cine iubeşte argintul
N-are-n viaţă zile bune
E’ nsetat mereu de-avere
Ş’asta e deşertăciune.
Gol cum a ieşit din pântec
Se întoarce în pământ
Ce folos că pentru toate
S-a trudit atât în vânt?
Chiar de ar trăi un secol
N-are’ n suflet bucurie
Că-i ca umbra călătoare
Rătăcită în pustie.
Fericirea este-n Domnul,
Numa’n El este lumină
El e viaţa fără moarte
Şi-n ce-a fost, şi-n ce-o să vină.
Copyright © 2016 Marin Mihalache
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/156344/ecclesiastul-sau-propavaduitorul-cap-v-fericirea-este-n-domnul