Astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul!
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Din suflet, pentru suflet
Categorie: Nașterea Mântuitorului

    Întreaga mea viață a fost amprentată de suferință. Știu, majoritatea avem parte de asta dar, parcă pentru unii, e prea mult. Nu e ușor să treci prin încercări, prin boală, nu! Este o cruce pe care o ducem în spate, vrând-ne vrând și trebuie să ne urmăm șirul vieții așa cum putem. Înțeleg foarte bine că, dacă nu era credința, aș fi clacat demult. Simt foarte des sfârșeala din trup, agonia în care se cufundă ființa slăbită de prea multă luptă, simt că mintea mi se golește pe zi ce trece...Mă rog Domnului să-mi lase puterea de a gândi, de a crea, de a-L lăuda, atât cât îmi este îngăduit, cu atât cât mi s-a dat. 

   Uneori, mă întreb dacă am dat suficient, din ceea ce mi s-a oferit. Vreau să fac mai mult, vreau să fiu aidoma samariteanului milos, să acționez întotdeauna condus de dragoste, de compasiune. Nu contează că fizic sunt limitată, trupul nu are nimic a face cu sufletul, trupul se trece, sufletul e veșnic. De aceea, indiferent de limitări, mă silesc să fac ceea ce ne îndeamnă Cuvântul lui Dumnezeu. Pe toți oamenii, nu doar pe unii! 

   Se apropie sărbătorile și, ca în fiecare sfârșit de an, mulți, poate prea mulți oameni, nici nu știu exact ce înseamnă Crăciunul. Mulți, prea mulți, se gândesc doar la cadouri, brazi împodobiți, mese îmbelșugate, excursii, distracție...Unde este Domnul Isus, Mântuitorul lumii? Mulți spun că ziua de Crăciun este doar tradiție, alții care spun că sunt religioși, neagă ziua de 25 decembrie ca ziua nașterii Mântuitorului, deci, nu sărbătoresc nimic. Trebuie spus că, data concretă a nașterii, nu o cunoaște nimeni. S-a ales această zi, omenește vorbind, pentru a-L onora pe Cel prin care s-au făcut toate lucrurile, pe Cel care S-a întrupat, a trăit un timp printre oameni și care S-a jertfit pentru omenire. S-a jertfit pentru ca noi, prin credința în El, să fim absolviți de vină, această jertfă, împlinind un plan bine gândit al lui Dumnezeu pentru noi. Nu cred că are importanță data exactă ci scopul acestei sărbători. Dacă onorăm pe Cel ce și-a dat viața pentru ca noi să avem viață, nimic nu poate să umbrească acest eveniment! 

   Creștinismul fără Cristos, e nul! Creștinul e acea persoană care L-a acceptat pe Isus Cristos ca Domn și Mântuitor în viața lui. Nu poți fi creștin dacă nu îndeplinești această condiție! Poți să te numești orice altceva, dar nu creștin! Dragii mei prieteni, gândiți-vă la dragostea incomensurabilă a Creatorului nostru care, Şi-a dat Fiul la moarte pentru ca noi să putem avea parte de viața veșnică alături de El. Domnul Isus, a intrat în lume atât de smerit....Mesia! Acel copilaș născut într-un staul, nu avea nimic strălucitor, nimic mai mult decât gingășia unui prunc abia venit pe lume. Dar dincolo de ceea ce se vedea, era ceva atât de măreț, încât greu se poate reproduce în câteva cuvinte. Harul lui Dumnezeu a coborât pe pământ, a luat chip de Om și a locuit printre noi pentru o vreme, a murit, a înviat a treia zi, după Scripturi și S-a înălțat la cer ca să ne pregătească un loc acolo lângă Tatăl. Ce veste minunată! 

   Nu trebuie să vizualizăm doar acel micuț Copil, gândind la Domnul Isus. Trebuie să înțelegem ca și magii de la răsărit care au urmat steaua, amploarea evenimentului! Întregul plan de salvare a omenirii, este dovada iubirii Agape a Tatălui nostru, Dumnezeu! Păcatele ne sunt iertate, dacă am crezut în Domnul Isus! Avem nădejde într-o viață veșnică în cerul glorios, doar prin credința în El. Să ne înțelegem, există viață veșnică indiferent pe ce drum mergi, spre Lumină sau spre neant! Nu există cale de mijloc, nici reconcilieri, nici șpagă, nici alte forme de a putea schimba destinația, când te aflii la poartă! Destinația o poți alege aici, acum, cât ești viu! După moarte, nici o rugăciune omenească, nici un pomelnic, nici o faptă făcută în numele celui decedat nu mai poate schimba nimic! Asta spune Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia! 

   Dragul meu cititor, avem un mare har să sărbătorim pe Cel ce este Calea, Adevărul și Viața! Sărbătorim nașterea Domnului Isus! Cum te raportezi la acest eveniment? Te înfiori la gândul că Cineva te-a iubit atât de mult, încât S-a jertfit pentru tine, sau e doar un alt moment în care te poți distra, fără să-ți pese de viitorul tău veșnic? Te rog, meditează la acest fapt! Viața nu este doar mâncare și băutură! Asta spunea Domnul Isus când a fost ispitit. Nici o bogăție lumească nu va putea acoperi costul intrării în veșnicia plină de slavă! Doar El, Mielul fără pată, Isus Cristos, îți poate deschide acest drum. Roagă-Te să înțelegi această mare lucrare a lui Dumnezeu, apropie-te de crucea de la Golgota, lasă-ți acolo povara de-o viață și pornește spre drumul catre cer, prin credință! Lumea și poftele ei trece, dar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veac! Alege Viața! 

   Tu, cel ce citești aceste rânduri, nu uita că nu ești singur în lupta ta existențială, suntem mulți cu probleme, fie ele de natură fizică, materială sau emoțională dar, acel ce se încrede în Domnul, este un învingător, poate trece mai ușor prin încercări pentru că la cârmă e Domnul Isus! "În lume veți avea necazuri, spune Domnul, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea!"

  "Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeți: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Iată semnul, după care-L veți cunoaște: veți găsi un Prunc înfășat în scutece și culcat într-o iesle.” Și deodată, împreună cu îngerul, s-a unit o mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui.”

(Luca 2:10‭-‬14)

14/12/16, Barcelona -Lucica Boltasu

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/156774/astazi-in-cetatea-lui-david-vi-s-a-nascut-un-mantuitor-care-este-hristos-domnul