Azi Hristos vrea să se nască!
Autor: Sabadac Viorel
Album: UNDE EȘTI? (GENEZA CAP.3.9)
Categorie: Trezire si veghere
Tinere, adu-ți aminte în tinerețea ta!

Nu poți să cuprinzi astăzi cu gândul,
Tot ce îți pune în față, informația, cuvântul.
Experiențe care își au în ele nesațiu,
De la mersul prin aer, până la mersul în spațiu.

Pentru ca astăzi știința, în toate a evoluat,
Omul, de evoluție-n gândire a fost marcat.
El,cel care are azi la tehnologie acces
Încă de mic e plin pentru ea de zel și interes.

Preșcolarii,elevii, dar mai ales studenții
Au gândul și la descoperiri și invenții.
Sunt motive pentru care, telefonia mobilă și internetul
Sufocă pe toți oamenii și îndeosebi copiii și tineretul.

Avem acces la fel și fel de programe,
La jocuri, filme de aventuri, și la drame.
Sunt căutări pentru mii și mii de probleme,
Care generează nu puține dileme.

Dar pentru a ști cu exactitate ce ne dorim,
E bine ca-n viață față de păcat să murim.
Ca trupul, sufletul și duhul de păcat să ne mântuim
Și astfel cu bucurie în Domnul viața să ne trăim.

Aceasta cere Domnul de la toți cei ce i-a creeat
Și cu precădere de la tineri, pe care la Sine El i-a chemat.
De aceea tinere fii atent la chemarea Sa
Și nu lăsa omenirea să te fure cu filozofia sa.

Încredințează-ți soarta în mâna Lui
Și dă toată slavă Domnului!
Tinere, adu-ți aminte de Făcătorul tău în tinerețea ta
Și lasă-te pe deplin în mâna Sa.

Căci mai târziu va fi sigur mai greu,
Să-L mai slujești așa de ușor pe Dumnezeu,
Căci cu greu te vei debarasa,
De tot ceea ce-ai acumulat în viața ta!

Tinere, nu lăsa ca tot ce a adus omului azi știința,
Să-ți fure din inimă pacea, credința.
Tinere, Dumnezeu azi te vrea,
Ca slujitor în slujba Sa.

Și cu tot ceea ce ți-a încredințat,
Să-i slujești Lui, necurmat.
Nu pierde acest timp prețios,
Când de tânăr poți veni la Hristos.

Azi Hristos vrea să se nască și în inima ta,
Predă-ți azi viața în mâna Lui, nu pregeta.
Azi, când încă mai poți veni la Hristos,
La Domnul Cel Bun, Drept, Sfânt și Glorios .


17.12.2016 HUȘI
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/157046/azi-hristos-vrea-sa-se-nasca