Priveam acum vreo câteva zile la o discuție într-o familie americană dintre doi soți despre tragedia care o traiau. Soțul polițist, dedicat total slujbei sale și soția asistentă într-un spital, neglijată gândea ea, cu un copil superb, inteligent, dar cumva fără un tată de zi cu zi acolo pentru ea. Soția, îi spunea soțului ei, într-un prag de destrămare a familiei, că ea fiind o mamă bună, o asistentă medicală devotată, un vecin bun pentru tot cartierul lor, etc. merită să fie fericită, chiar dacă asta însemna să aibă o relație vicioasă cu antrenorul de fotbal al fiicei sale. Și uite, zic eu, că la bine sau la rău, însemnă, cumva, doar la bine, răul fiind dat la o parte...

 Mă chinuiam să caut ulterior ideea americană de fericire, apare dacă nu mă înșel, în Proclamația de Independență, că oamenii de acolo, din America de Nord, ar trebui să aspire la fericire, au acest drept divin. Dar indiferent ce au dorit Părinții Revoluției Americane, cumva, nu poți să fericești o națiune doar prin proclamații sau intenții.

 Trăind suficient de mult pe acest Pământ, am ințeles că nu există fericiri, bucurii și nici măcar drame individuale, total singulare... Totul se leagă de altcineva. Citiți Sfânta Scriptură: Isus Christos nu s-a bucurat pentru El însuși și nici măcar nu a suferit pentru Sine! S-a bucurat și a suferit pentru cei care, păcătoșii fiind, doreau să fie ai Săi. Iar primul și cel mai de neînțeles rod, a fost la Cruce, un tâlhar, nici un motiv de bucurie umană, dar una de bucurie divină. Christos se duce la Tatăl în Rai cu un bandit?... Și totuși!...

 Bucuria, fericirea și toate împlinirile umane nu sunt individuale. E un fals să credem asta! Vom putea fi fericiți creând fericire pentru alții...Dați și vi se va da - spunea Mântuitorul. Nu există un cuvânt divin de gen: fă asta pentru tine însuți, pentru eul tău interior și vei fi fericit!.. Dar uneori  a da, credem că înseamnă să ne răscolim portofelul, când Christos ne spune să ne răscolim un pic lenea  și chiar viziunea. Am fost bolnav, am fost în închisoare, am fost umil, am fost gol... Citim asta și încă nu întelegem că Isus e nefericit și noi avem dreptul și datoria să-L facem un pic mai fericit!

 Nu poți deveni fericit individual. Fericirea ta atârnă de aproapele tău! Nu există fericire în viața ta, dacă ea nu se naște în căminul tău, lângă tine! A da înseamnă a primi, a primi însemnă a da! Trebuie, cumva, dacă nu greșesc, să fim ca aceea femeie canaanită care strigă după Mantuitorul nostru. Probabil Christos, cu excepția cuvintelor tragice ți de o fenomenală duritate din Apocalipsă, niciodată nu a fost mai aspru cu un om. Nepăsător, intransigent, implacabil, nemilostiv, șocându-i chiar și pe ucenici, a acceptat în final credința femeii. Care spunea că poate nu merităm nimic, cel puțin noi, neamurile, dar uneori spre noi se poate scurge firmitura harului, a binecuvântării, a fericirii, ce cade de la masa celor ce nu le pasă de ea.  "O femeie, mare iți este credința!..."afirma Christos, nespunându-ne Evangheliștii pe șleau, că Isus nu a apreciat doar credința, ci și cuvintele înțelepciunii născute din ea!

 Nu meritam nimic, dar poate firmiturile care cad de două mii de ani, vor fi și pentru noi. Sunt sigur că nu merităm fericiri, dar încercând să uităm măcar o clipa de noi, o clipă, se uită și Christos la noi! Nu putem avea vindecare Sa, fericire fără aproapele nostru.  Nu-i așa, că sună, cumva, ciudat?