Mai rupe-ne catapeteasma...
Autor: Nica Ionel
Album: Sclipiri poetice
Categorie: Trezire si veghere

Coboară Doamne ca să vezi
Cum clocotesc prin cratițele sfinte
Atâtea groaznice dovezi
Și-atât de-amare ierburi pentru minte.

Mai rupe-ne catapeteasma
Ce-am ridicat-o între noi și Tine
Ca să simțim din nou mireasma
Divinului ce iarăși vine.

Am strâns atâta ură mută
În pieptul nost' de porțelan,
Din zi în zi ne transformăm în brută
Și conservăm mânia la borcan.

Mai rupe-ne catapeteasma
Pe care-a pus-o între noi, religia mioapă
Să nu ne îmbătăm azi cu aghiasma
Ce mâine ne aruncă într-o groapă.

Suntem pământuri seci cu praf
Unde Hristos nu poate să rodească
Căci peste-acest întunecat cearșaf
E-un demon ce-l hrănim ca să trăiască.

Mai rupe-ne catapeteasma
Pe care scrie însuși numele ce-l port
Și ia-mi tânjirea, lacrima și spasma
Și pune-o în sicriul celui mort.

Ca să rămânem Doamne doar cu Tine
Parfumuri din a Ta mireasmă;
O, cât dorim, așa să fie
Și să se rupă orice catapeteasmă!
Scrisă la data de 23.12.2016.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/157293/mai-rupe-ne-catapeteasma