Dumnezeu este cu noi
Autor: Arancutean Eliza
Album: Pe urmele lui Isus
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Dumnezeu este cu noi
''De aceea Domnul Însuși vă va da un semn:
‘Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un fiu și-i va pune numele Emanuel
(Dumnezeu este cu noi). Isaia 7/14
Soarele, obosit şi roşu la faţă,
Dispare după dealuri, nori albi şi ceaţă,
Seara înaintează cu al său pas lin,
Răsună al şofarului cântec divin.
''-Ascultaţi popoare al meu glas argintiu !
Vorbesc inimii despre Domnul cel viu!
Tu nicio clipă nu eşti singur, sunteţi doi,
Domnul Cel Minunat, Cel Viu este cu voi !''
E noapte şi am rămas singur în pustiu,
Tot ascultând al şofarului cântec viu,
-Unde eşti, Tu, al meu Părinte ceresc?
Dă-mi măcar o stea, să nu mai tot rătăcesc!
Era miezul nopţii, tăcere şi mister,
Umbrele nopţii coboară încet şi pier,
O Lumină albă din ceruri coboară,
Şi pământul întreg îl înconjoară.
-Vino, copile, uită-te bine la El!
Este Sfânta Făclie, e Emanuel!
Cu El vei găsi calea spre grădină,
Şi la albele flori, fără nicio vină.
De atunci, prin ponoare şi prin câmpie ,
Mă conduce o albă Flacără vie,
Eu nicio clipă nu sunt singur, suntem doi,
Dumnezeul cel Minunat este cu noi !
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/157333/dumnezeu-este-cu-noi