Suntem pe pragul dintre azi și mâine
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Vorbește cerul
Categorie: An nou
Aș vrea să spun atâtea prin cuvinte,
Dar mă învârt în jurul lor, gândesc,
Cu ce-aş putea descrie bunătatea,
Ce-a revărsat-o Tatăl meu ceresc?
Cu ce pot să compar a Sa-ndurare,
Față de omul pervertit și rău?
Nimic nu poate-aduce bucuria,
Pe-acest pământ, doar bunul Dumnezeu!
Și dacă stau și judec efemerul,
M-ar întrista la culme, fără El!
Nu aş vedea mai sus de nori, seninul
Și viața mea ar fi un carusel.
Prin văi de plângeri mi-aş trăi clipita
Și n-aş zâmbi când zorile apar,
Dar cu Isus alături pe cărare,
Știu că trăirea mea nu e-n zadar.
Și-am înțeles în scurta-mi alergare,
Că de-am cunoaște totul, n-am putea
Purta poveri, eșecuri și durerea
Ce viața pământească are-n ea.
În limitări primim înțelepciunea,
De-a ne încrede-n Domnul, în Cuvânt,
Căci multe ar mai fi să ni se spună,
Dar am rămâne fără de avânt.
Când vijelii frământă astă glie,
Când valuri bat ca să sfărâme duhul,
Un curcubeu se-ntinde-n arcuire
Și soarele aprinde iar văzduhul.
El amintește iar de promisiunea
Ce ne-a făcut prea Sfântul El Shadai,
Căci a văzut în noi nescultarea,
Dar ne-a croit un drum curat spre rai.
Suntem pe pragul dintre azi și mâine,
Clepsidra vieții-şi picură prezentul,
Răsună orologii-n depărtare,
Treziți-vă, acum este momentul!
Pășim în noul an, cu bucurie,
Mai este loc și pentru Dumnezeu?
Câte bagaje luăm din cel ce trece
Și cât avem în noi pe Fiul Său?
Dacă în tine, prieten, nu-i iertare,
Dacă viața ta e-un compromis,
Isus Cristos te cheamă azi la cruce,
Nu amâna și nu rămâne-nchis!
Deschide azi zăvoarele ființei
Și duhul ți-l proşterne, e târziu!
Viața se măsoară în secunde,
Alege cerul cât ești încă viu!
Iar dacă încă spui că mai e vreme
Și speri ceva mai bun în noul an,
Nu te-amăgi, nu știi ce va fi mâine,
Iar planul tău putea-va fi în van!
Pornește înainte cu credință
Și mulțumește Tatălui din cer,
Că ne-a lăsat o ușă de scăpare
Din traiul pământesc și efemer.
Ce viziuni, ce planuri ai în minte?
De te frămânți de ani, să le-mplineşti,
Să înțelegi că te conduce eul,
Ce nu dorește ca să te sfințești.
Dar tu ascultă susurul subțire,
Ce Duhul Sfânt revarsă ne-ncetat,
În calendar când vei întoarce-o filă,
Cu "La mulți ani!", să spui: "Răscumpărat! "
31/12/16, Deva- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/157531/suntem-pe-pragul-dintre-azi-si-maine