Luptaţi!...
Autor: Avasilcai david
Album: fara album
Categorie: Diverse
Luptaţi ...
Ostaşi Mei!, Aţi obosit?
Vitejii Mei, cu săbiile rupte
De ce de luptă aţi fugit,
Nu mai e nimenea să lupte?
Soldaţii Mei! V-aţi împietrit?
Iubiţii Mei, cu arcurile frânte...
De ce războiul s-a oprit?
Nu mai e nimeni înainte?
Bărbaţii Mei! Înaintaţi!
Copii Mei cu scuturi sfărâmate
Luptaţi vitejilor, Luptaţi!
Se vede Cerul de departe...
Oh, călăreţii Mei cu caii obosiţi
Şi carele zdrobite în câmpie...
Luptaţi vitejii Mei!, Luptaţi!
Spre mult visata veşnicie !
Eu ştiu că jugul nu vă este dulce
Şi rănile vă dor aşa de greu
Dar amintiţi-vă de dureroasa-Mi cruce
Şi de amarul chin al Meu...
Neînfricaţii Mei!, Sculaţi!
E Domnul Domnilor cu voi
Sculaţi vitejilor, Luptaţi !
Luptaţi căci lupta e în toi...
Răniţii Mei din bătălie,
Veniţi să vă alin durerea
Să pun pe rană alifie
Să vă măresc mai mult puterea!
Soldați răniți pe câmpul luptei!
Învinşi de oastea lui satan...
Soldați cu suliţi tremurânde!
Sculaţi, priviţi spre Canaan!
A. David, 27/12/2016
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/157632/luptati