Mieluşelul

Ah, ce lacrimi întristate
Curg pe faţă la Păstor
Căci oiţele şi mieii
Să-L urmeze, nu mai vor...

Se abat din calea strâmtă,
Cea cu mărăcini pe ea
Şi aleargă, şi se-avântă
Zburdă, pe o cale rea...

Ah, cum geme-n cort Păstorul
Şi în rugă stăruiește...
Şi, la toţi le duce dorul
Cât de mult le preţuieşte

Se ridică din ţărâna-n
Care-a stat îngenuncheat
Şi cu un toiag în mână
Iar le ia la căutat...

Întâlneşte-n drum o oaie:
-Unde mergi oiţa Mea?
E căzută jos, în ploaie
Şi îi-e frântă inima...

-Unde mergi oiţă scumpă?
Ai păscut? Ai mers la rouă
Unde-ţi sunt surorile?
Cele nouă zeci şi nouă...

-Vin la Tine scump Păstor
Că sunt slabe şi flămânde
Şi de Tine le e dor
Că n-au cine să le-asculte...

-Toate-s şchioape şi-nsetate
Le e dor de ce-au avut
Şi Te caută întristate
Mieii-s trişti, că Te-au pierdut...

-Dar, din toate câte sunt,
Este-un miel acolo-n vale...
Şi nu vrea să vie-ncoace
Şi-a ales o altă cale...

-Mă duc Eu, să-l iau în braţe
Şi la pieptul Meu să-l strâng
Pân' nu fuge prea departe
Şi picioarele-i se frâng...

Şi îl caută, şi îl strigă...
Mieluşelul nu-i niciunde
Dar, din groapa cea adâncă
Glasul lui, plăpând, se-aude.

Şi-i întinde mâna Sfântă
Şi în braţul Lui dorit,
Mielul behăie şi plânge
Pe Păstorul lui iubit...



A. David.7/01/2017