Își strânge fusul cu firul tors, îl ține sub braț, și-și face loc printre caierele de lână pe care ar vrea să le termine în iarna asta...
De cum s-a lăsat frigul, a adus în cameră, între geam și teracotă, porții mari de lână pe care s-o toarcă până-n primăvară.
După ce-și termină cele de trebuință prin casă, se așează cu furca-n brâu și trage de lâna adunată în furcă ca în tinerețe, dar parcă-i mai hotărâtă, mai grăbită... !
-De ce s-o fi grăbind atât? se întreabă fiica-i cea mică, cea care vine des să o întrebe de sanătate, să-i dea binețe, să-i aducă dintr-ale gurii, preferate.
-Mamă, așa de mult ai tors? - Dumneata nu mai dormi, torci, torci, tot timpul ți-l dai torsului? -o întrebă Victoria, fiica ce-i este cea mai aproape.
-Da, draga mamii, aș vrea să termin, să dau zor că nu știu zilele ce mi-or aduce...
Așa o știe pe mama: vrednică, hotărâtă în tot ce face.
Disciplina este corsetul care-i ține trează ființa, gândirea, caracterul dar mai ales, credința.
O vede pe mama în copilărie, când ''se aduna'' la picioarele Mântuitorului cu Cartea, caietul de cântări și batista pentru lacrimi...
Parcă era un soldat înarmat, gata să lupte pe câmpul inamicului cu cântările, rugile și lacrimile ce i se rostogoleau din ochii sinceri ațintiți spre cer.
''Săpa '' în jurul celor pentru care se ruga poate... ani... până când rugile ei înlăcrimate se ridicau în cântări de laudă și mulțumiri că ''Pân-aici Domnul ne-o ajutat! ''
-E-aceeași!
Trece pe lângă ea, își ia Cartea, caietul, și se proșterne la rugăciuni, că are mult de săpat, plivit, stropit cu lacrimi și mângâiat flori palide, triste, care-s gata să-și piardă culoarea, parfumul, și vitalitatea din cauza furtunilor și vânturilor grele...
Se-apleacă lângă ea în rugă și cântă de-acolo unde mama repeta în iubire... Căci Mielul, doar Mielul Cel vrednic de laudă, ne-a ajutat...
Glasurile lor împreunate străpung zidurile, se înalță spre cer fericite, se grăbesc s-ajungă cu mulțumirea în fața Mielului ce le-a ajutat...
Alexandrina Tulics, De Ziua Internațională a Cuvântului