Atâtea Ţi s-au scris Isuse
Scrisori de bine şi de greu...
Un om, eliberare vruse,
Altul, plângea, că nu crezuse
Şi astăzi, Îţi mai scriu şi eu...

Ai stat să le citeşti pe rând
Şi ai rostit numele meu...
Te-am auzit din cer umblând
Scrisoarea-n mână deschizând,
S-a-ngrămădit un empireu...

Cu toţi stăteau în jurul Tău
Ca noi, pe lângă mama noastră
Şi a venit şi-acela rău
Să ia scrisoarea mea în hău
Şi-aruncat-o-n zarea-albastră

A rupt-o-n mii de bucăţele
Eu aşteptam al Tău răspuns
S-a răspândit şi printre stele
Era scrisoarea vieţii mele,
Care la Tine, n-a ajuns...

Cu gheara lui, a destrămat-o
Şi a fărâmat-o între dinţi
Apoi în jur, a aruncat-o
Spre stele şi la nori a dat-o
Şi-apoi râdea, ieşit din minţi.

Era o zarvă-aşa de mare
Vântul purta spre infinit..
Cuvintele departe-n zare
Scrisoarea mea, durere mare
Isuse scump, nu ai citit...

Am plâns atunci dezamăgit
Căci n-am primit niciun răspuns
Ziceam că nici nu ai citit
Eram aşa nestăvilit
Oare la Tin', n-o fi ajuns?

Deodată, cerul, a strigat!
Era un glas necunoscut...
Pământul s-a, cutremurat!...
Eu ascultam nesăturat,
Iar pietrele au început:

,,Dragul Meu Tată!, Stelele:
Îţi mulţumesc că m-ai creat!...
Şi-apoi, în grabă, pietrele:
De iarbă verde, firele:
Şi chipul Tău cel Sfânt mi-ai dat!

Munții strigau şi ei cuvinte:
Te rog Părinte, să mă ierţi!...
Eu amuţit, stăteam cuminte
Plângeam, şi vocea lunii sfinte
Striga şi ea: Să nu mă cerţi!...

Ştiu că sunt rău... Strigă din mare
De-atâtea ori eu Îţi greşesc...
Dar sunt al Tău! Vuia în zare,
Şi strălucind, măreţul soare:
A zis puternic : Te iubesc!...

Scrisoarea mea, Isus, citită!
Cel rău plecase ruşinat...
Şi inima-mi nestăpânită
Bătea mereu mai fericită
Că Ţie Ţi s-a dat...

Mi-ai şi răspuns atunci Isus
Din norii cei cereşti
Când eu, la Tin' cu gândul dus
Priveam zâmbind înspre apus
Mi-ai spus că mă iubeşti...


A. David 10ianuarie2017