Iertat pentru glorie
Autor: Mihai Ghidora
Album: Lacrima trăită
Categorie: Laudă și închinare
La muntele Golgota, cu multele-mi păcate
De cîte ori eu fața în lacrimi o ridic
Și văd în duh cum, parcă, Isus cu rana-n palme
Îmi picură iertare cu sîngele-I preasfînt.
Și-n fața mea iubirea se-așterne drum de țară,
Dar înapoi trecutu-i prăpastie, abrupt...
Din cer Lumina lumii, ca soarele mai mare,
Îmi luminează calea să pot iubi mai mult.
Să nu mai port în suflet speranța putrezită
La cumpăna de veacuri a anilor tîrzii,
Să nu mai am credința o pagină-nvechită
Pe rafturile vieții uitate și pustii.
Ci brațele iubirii mai larg deschise-n lături,
În numele Golgotei și-a Sîngelui ce-a curs,
Ca un drapel să fie ținute-n testamenturi
Spre gloria eternă a Domnului Isus.
Să nu mai fiu pe cîmpuri o trestie purtată
De vînturile aspre, de Nordu-ndepărtat,
Ci-o piatră scumpă, poate, pe fruntea Lui păstrată
Spre gloria-I divină, de-aceea m-a iertat!
Iaski 12 ianuarie 2017
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/158356/iertat-pentru-glorie