Te-am răstignit la Tine-acasă,
În pragul casei Părintești. . .
Dar Tu cu brațele deschise
Atâtea ne-ai lăsat aprinse
Lumini pe străzi și la ferești!

Și noi, tot orbi eram, firește. . . !
Nu-nțelegeam și nu vedeam
Că-n tot Scriptura se-mplinește,
Iar Ceru-ntreg ne mai iubește
Așa cum de nimic eram,

Purtați de vitregia gurii,
Te-am scos la poartă-n drum să stai
Ca un vrăjmaș al națiunii,
Ca un răufăcător al lumii—
Pe cruce între doi tâlhari.

S-a-ntunecat de groază cerul
Și n-a putut privi în jos. . .
Dar nu de chin și de durere
Ci de păcatele prea grele
Ce au căzut peste Christos.

A suferit pe lemn Iubirea
Afară, pân' sfârșea murind. . .
Pentru ca-n casa Părintească
Iertarea pururi să domnească
Și-n piept lumina Lui arzând.

Te-am răstignit la Tine-acasă,
În pragul casei Părintești. . .
Dar Tu cu brațele deschise
Mureai în chinuri nedescrise
Strigând la cer— că ne iubești. . . !

14 ianuarie 2017