Cu toții știm că păcatele sunt de mai multe feluri: mici, mari, foarte mari, de omitere, de comitere, cu voia sau fără voia ș. a. m. d. Dar nu acesta este scopul acestei teme de a le clasifica, ci de a identifica un păcat care poate „conduce” pe creștin spre moarte. Când auzim cuvântul „moarte” suntem  determinați să încercăm să-l descoperim, să-l cunoaștem și să luăm măsurile care se impun. Dar care să fie acest păcat în stare să ne ducă la moarte?

 Păcatul care duce la moarte este orice păcat mai mic sau mai mare de care omul nu se pocăiește, ci persistă în el. Moarte lentă dar sigură. Este o diferență între „a cădea într-un păcat” și „a persista în păcat”. „Dacă păcătuim cu voia (forma gramaticală - prezent continu) după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate.” (Evrei 10/26)

Pentru început să luăm un exemplu: Minciuna este un păcat aparent nesemnificativ de care Dumnezeu ne iartă dacă ne pocăim. Dar dacă cineva persistă în ea, devine mincinos, apoi o iubește, deoarece se îndrăgostește de ea și nu se mai desparte, pentru că  trăieste în ea. Sfârșitul? - moartea a doua (Apoc. 21/8,22/15)

Ca să înțelegem mai bine cum acționează acest păcat care duce la moarte citim în Evrei 12/1: „... să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne”. Păcatul înfășoară.

(Exemplu practic: Mă uitam în una din zile la o albină căzută într-o plasă de păianjen. Depunea toate eforturile să-și scape viața înainte de a începe „înfășurarea”. Păianjenul (ca și păcatul) nu omoară brusc, ci are răbdare; înfășoară și iar înfășoară.

După înfășurare șansele de viețuire sunt „zero”. Când am văzut că începe înfășurarea am ajutat-o să se salveze deoarece singură n-ar fi putut să o facă.)

 Atenție la „înfășurare”, deoarece dacă cineva nu te ajută „moartea survine lent dar sigur”!

Nu întâmplător scrie psalmistul: „Mă înfășuraseră legăturile morții, dar tu mi-ai izbăvit sufletul de la moarte. (Ps. 116/3a, 8a)

Un tânăr „creștin” mai consuma băuturi alcoolice. Mereu se justifica: raționat, cu măsură. Numai că atunci când se tulbură mintea și ochii, nu mai vezi „măsura”. Sfârșitul: căsnicia distrusă iar el a devenit un alcoolic „străin de viața cu Dumnezeu”

În psalmul 124/7 citim: „Sufletul ne-a scăpat ca pasărea din lațul păsărarului, lațul s-a rupt și noi am scăpat”. Așadar, „lațul s-a rupt”, dar pentru a se rupe lațul iar sufletul să scape, este nevoie de forțare, zbatere, frământare, pentru a ieși și a ne elibera din capcanele morții. În caz că nu poți să te eliberzi singur, versetul următor spune: „Ajutorul nostru este Numele Domnului”- dar trebuie și voință proprie.

Concluzie: Dumnezeu intervine deoarece îți vrea viața, dar trebuie să demonstrezi și tu că o iubești (1 Petru 3/10)

În acest sens, citim un cuvânt de învățătură în care creștinul este asemănat cu  oaia. (Matei 18/12). Involuntar, ea se rătăcește și apoi se pierde. Nici într-un caz ea nu se bagă în „mocirlă” de una singură, dar dacă se întâmplă să cadă, face tot ce-i stă în putere să iasă...

În 2 Petru 2/22 ni se spune că nu tot așa este și cu „porcul” care se tăvălește în „mocirlă”. Încerci să-l scoți și el nu vrea. Aceste două caractere sunt total diferite. De cele mai multe ori ne asumăm un risc și ne jucăm cu păcatul iar consecințele sunt devastatoare. Pavel ne îndeamnă: Fugi. Nu sta în calea lui și nici în preajma lui, iar dacă ești prins încearcă să scapi, cere ajutorul altora.

(O publicație scria despre un tânăr care vrând să-și rezolve problema singurătății, „s-a împrietenit” dar nu cu o femeie așa cum era normal, ci cu un pui de jaguar. La crescut mare, dormeau împreună, îl iubea și se juca cu el. Din joacă jaguarul l-a zgâriat pe mână și a dat de sânge. Sfârșitul a fost tragic... )  Dar este locul jaguarului în casă?

De ce este necesar o asemenea tovărășie riscantă? Nici păcatul nu-i pentru a te întovărăși cu el. Trebuie să scapi de el. Fuga este rușinoasă, dar sănătoasă pentru suflet. Joaca cu „focul” este joaca cu „moartea” În Proverbe citim: „Poate cineva să ia foc în sân și să nu se ardă?”

(Cineva îmi mărturisea, că într-una din zile privea pe cer. A văzut la mare înălțime, zburând în cercuri o pasăre răpitoare. O altă pasăre mică și neastâmpărată și-a găsit joacă cu el. Se făcea că se izbește în ea apoi trecea pe alături. Fără prea mult efort și profitând de un moment de neatenție, ea a fost prinsă). Jocuri  periculoase care te duc la moarte. Tot așa este și cu păcatul. Dar cine este păcatul  să te joci cu el? El este „personificat” și acționează ca o persoană. El umblă pe stradă, bate la ușă, de multe ori te caută și se ține după tine. De aceea Pavel spune: Fugi...

În Proverbe 7 ni se vorbește despre un tânăr care s-a întâlnit cu „păcatul” deghizat într-o femeie (nu era o femeie obișnuită). Despre tânăr, ni se spune că era neîncercat, dovada faptului că nu se mai întâlnise cu el niciodată. Era la prima întâlnire. Contextul în care s-a întâlnit a fost unul cum mai rău „în amurg”, apoi „spre seară”, apoi „în noaptea întunecoasă”. A fost luat prin surprindere: vorbe dulci, sărutări, dezmierdări, îmbrățișări și declarații de dragoste între el și un „străin”- păcatul deghizat. Toate acestea nu erau decât „înfășurări”. Finalul? Păcatul l-a condus pe drumul care coboară spre „locașurile morții” (Prov. 7/27)

Păcatul se deghizează... .

El a venit în grădină sub forma unui șarpe și a stricat părtășia celor doi oameni din grădină, provocându-le „moartea” (despărțirea de Dumnezeu). Mai târziu a fost avertizat și Cain: „Atenție, păcatul pândește la ușă!” Nu știu cum o fi înțeles Cain acest avertisment dar știm că nu a reuști să-l stăpânească, ci dimpotrivă a fost biruit. Păcatul este „urât dar știe să se deghizeze încât să te îndrăgostești de el la prima vedere fără să-ți dai seama că vei fi condus pe „căile” care ți se vor păear bune, dar în final ele duc la moarte.

În Matei 16/18 citim că Biserica nu va fi biruită de „porțile locuinței morților”. Dar pentru biruință este nevoie de luptă. „Porțile locuinței morților” sunt lumea și lucrurile din lume (1  Ioan 2/15) Aceste „porți” sunt foarte frumoase și atrăgătoare, dar prin ele este intrarea în moartea veșnică.

(Am ascultat mărturia unui supraviețuitor al lagărului de la „Auschwitz”:

Trenul „morții” a oprit la porțile lagărului. Spre surprinderea tuturor, porțile erau foarte frumoase, asemănătoare cu a unui palat împărătesc. La intrare era o formație de cântăreți care cântau din diferite instrumente. Însă cântăreții plângeau. Nu știam de ce plâng, dar mai târziu am aflat:

Deși primirea era una de sărbătoare, în spatele acestor „porți” atât de frumoase era „moartea”.

Fiecăruia îi este pus înainte să aleagă prin voință proprie: „Viața sau moartea”. Dacă vrei să trăiești.

 Alege viața... .