Pe-un tron de mărire lumească

Pe-un tron de mărire lumească purtată,
Minciuna câștigă într-una teren.
Vicleanul se-apropie la a inimii poartă,
Ispita își face lucrarea începută-n Eden
Și-n cuget îmbie o soartă
Cu-n „mâine” al vieții, monden...

Pe tronul măririi lumești, războinic ecvestru,
Înalță un sceptru de abur și fum,
„De dorit” își prezintă în inimi preceptu,
Ilustru mascând capcana din drum...
- „Ca dar, zice, pentru-a Cerului sceptru
„Cunoștință deplină”-ți voi da eu de-acum!”

Și așterne Mișelul, cu-n suflu-n răsuflet,
Splendoare mârșavă, un fals giuvaier...
„Moșia” înfocată se cațără-n suflet,
Jivină faimoasă cu gheare de fier,
Sucind îndârjit „Noul” umblet,
Uimit de sclipiri fascinante, ce pier!

Și-apare Anania ascuns sub a firii mahramă,
Făcând ce n-ar face, spunând ce n-ar spune.
Safira-l urmează cu-n deget pe rană
Și ochii sticlind de speranțe hapsâne –
Nume, avere, prestigiu și faimă, ticala umană
Ce suflete aruncă pe drumuri păgâne!

Ananie! Safiră! Păcatu-i la ușă, pândește
Să prindă prilejul, dar frâu-i în mână la tine
Și Duhul în duh, adăvăru-ți șoptește...
Să-asculți tu-amăgirea neroadă, stupidă, ce vine
Drăcește și pacea din suflet răpește,
Când Tatăl ți-a scris în inimă, ce-i rău și ce-i bine?!

Comoara ta-i cerul și Domnul ce vine
El este fala, mândria și Cel ce Domnește
În cer, pe pământ și-n sfere divine
Toată mărirea și faima în El strălucește,
Izvorul vieții, Lumina luminii Iubirii, totul provine
Din El, pentru El și prin El e tot ce-n veci dăinuiește!

La ușa dreptății Puterea divină se-arată,
„Flăcăii” se duc... și se întorc să mai sape o groapă,
În cuget o luptă acerbă și veche se poartă,
Minciuna-i la fel, e gravă și-afară se îngroapă...
Când Duhu rostește-o sentință, Cuvântul ucide îndată,
Depărtează-ți gândirea de-o astfel de soartă,
- Destinul ție-o Cale sfințită și dreaptă! -

24/01/2017*Ioan Hapca
(Zaragoza)