•  Singurii metafizicieni adevăraţi care au mai rămas în această lume materialistă şi relativistă care şi-a pierdut credinţa şi poate şi sacralitatea conştiinţei, sunt poate doar copii. Copiii au atâta imaginaţie, inocența, credinţă, curiozitate şi dorinţa de a vedea şi înţelege ceea ce există dincolo de realitatea imediată, imanentă. De unde şi speranţa că metafizica are totuşi un viitor. Insuşi Iisus a spus:”Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu. Adevărat zic vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea.” (Viitorul metafizicii)

• Din câți s-au învrednicit să-L caute pe Dumnezeu doar puțini L-am găsit, dar nu în această lume ci în pustie, în liniștea tainică a solitudinii celei mai adânci, acolo unde nu se văd decât pașii și unde nu se aud decât gândurile infinite ale lui Dumnezeu. Acei locuitori singuratici și melancolici, visători, sfinți, profeți, asceți și poeți ai pustiei, de care lumea aceasta s-a lepădat ca de niște leproși, erau de fapt părinții noștri duhovnicești, doctori ai sufletelor care primiseră darul și harul să vindece chiar și pe cei care se cred sănătoși, deși nu sunt, și să îndrume turma plăpândă și rătăcită spre potecile metafizice pe care din când în când se vedeau în nisip pașii lui Dumnezeu. Pe aceia de care lumea aceasta s-a lepădat Iisus i-a vizitat pre când El Insuși s-a dus în pustie să postească și să se roage. (Potecile metafizice)

 • Dacă mintea şi inima noastră nu sunt pline de speranţa şi credinţa învierii, a vieţii veşnice, atunci frica de moarte, teama de necunoscut, anguasele metafizice, vor umple cămara pustiită a sufletului nostru, iar conştientul şi subconştientul personal şi colectiv vor fi inundate de curenţii tulburi ai viselor rebele şi demonice, de coşmarele neputinţei şi ale zădărniciei. Luciditatea analitică, logica lineară, realismul obiectiv, experimental, sunt căi şi mijloace adecvate şi operative de cercetare folosite de ştiinta şi tehnologie, algoritme, coduri cibernetice, busole de orientare pragmatice, precise şi efective. Dar nu în metafizic, nu dincolo de zonele existenţiale ale lumii acesteia limitrofe şi claustrofobice. Iar dacă suntem absolut siguri şi convinşi că lumea aceasta este singura lume posibilă în infinitul astronomic de posibilităţi, poate că n-am fost suficient de binecuvântaţi şi cu darul intuiţiei şi al viziunii metafizice, cu darul vederii. (Darul intuiţiei metafizice)

 • Trezirea omului din somnul metafizic și mithopoetic este un epifenomen istoric relativ recent. După ce am dormitat o istorie întreagă legănați de vise poetice ne-am trezit acum la o realitate rece pe care încercăm prin toate mijloacele să o înțelegem. Dar trezirea cunoștiintei la realitatea anti-spirituală, a maturității seculare, a început deja să ne obosească, să ne tulbure viziunea. Câtă fericire am văzut până acum în istorie? Aspirațiile noastre după un paradis terestru, fără de Dumnezeu, nu ni se mai par atât de realiste. Ne este teama că rămaşi singuri, prea puțini s-ar mai putea trezi. Iar pe cei care se vor mai trezi şi vor fi din nou capabili să vadă ceea ce este de văzut, îi va  cuprinde iarăși dorul de vis metafizic. (Dorul de vis metafizic)

•  O fi creierul aur cenuşiu cu însușiri electrochimice și electromagnetice, ochiul un aparat de fotografiat ori video, dar gândurile, ideile, emoțiile, intuițiile ce sunt? Intre formele materiale ale realității și cele invizibile, non-corporale, există o prăpastie dar și un pod al imaginației metafizice. Orb lângă orb ţinându-se de mână, toţi pot cădea în prăpastia metafizică. Doar unul dintre ei dacă şi-ar recăpăta vederea şi milioane în jur s-ar putea salva. (Prapăstia metafizică)

• Legile fizicii și ale naturii sunt susținute, propulsate de alte legi, puteri, cauzalităti eficiente şi ierarhice, inteligențe acţionând din spaţiu şi timp şi de dincolo de spaţiu şi de timp, din metafizică, intenții și finalități dincolo de capacitatea noastră de înțelegere. Altfel cum se poate explica faptul că legile fizicii și ale naturii care ne apar atât de logice totuși nu ne spun nimic despre cine suntem, de unde venim și încotro mergem? (Fizică şi Metafizică)

 • Cine are conștiința trează va suferi mai mult; cine are o inimă mai curată va suferi; cine are o sensibilitate sufletească deosebită iarăși va suferi. Omenește vorbind este multă nedreptate în rânduiala lumii acesteia. Dacă Iisus nu ne-ar fi revelat că drumul crucii și al suferinței, via dolorosa, este singura cale divină spre mântuire, spre ieșirea la lumină din peștera întunecată a existenței, am fi rămas tot singuri și neconsolați în acea disperată singuratate metafizică, în acea realitate surdă și indiferentă la suferința omului și mai ales a omului cu vocație și aspirații transcedentale, cu ochi care văd calea spre mântuire. (Metafizica suferinţei)

 Copyright © 2016 Marin Mihalache